Vineri dimineață, Skynet s-a născut!

Lira s-a prăbușit cu 6,1%, cea mai mare scădere de când Marea Britanie a ales să părăsească Uniunea Europeană, la 1,1841 dolari/liră. Cel puțin o platformă electronică de tranzacționare a înregistrat o tranzacție la 1,1378 dolari.

În ianuarie, într-o mișcare asemănătoare, randul sud-african s-a prăbușit cu peste 9% în 15 minute. Amploarea și viteza scăderii de acum semnalează volatilitatea extremă din piață și devine o regulă, în condițiile în care volumele de tranzacțioare variază puternic, iar traderii care folosesc algoritmi încep să câștige cotă de piață. „Într-un cuvânt: înfricoșător”, a spus Karl Schamotta, director de schimb valutar la Cambridge Global Payments din Toronto. „Încrederea în piețele valutare a fost afectată puternic din nou, iar orice trader care a lucrat în seara aceasta va pune puternic la îndoială calitatea lichidității”, a adăugat el.

Pentru a înțelege ce se întâmplă, să trecem de la lira sterlină la un proiect de infrastructură: recent, un tunel a fost terminat în zona munților Allegheny din Statele Unite. Tunelul nu este pentru mașini sau oameni, ci pentru un cablu de fibră optică care leagă bursa din New York de piața futures din Chicago.Cablul acela salva 100 de mile și trei milisecunde din timpii de comunicare dintre cele două entități financiare.

Trei milisecunde sunt pentru insul obișnuit o nimica toată, așa că te poți întreba: o merita oare? Se pare că da, pentru că ulterior cel puțin alte două companii și-au croit propriile rețele de date în zonă, legând cele două orașe americane, iar timpii au scăzut de la 14,5 milisecunde la doar (acest „doar” e cumva ironic) 8,5 milisecunde. Nu mult mai târziu au venit alții care au renunțat la cablu și au pus la punct o rețea de comunicații bazată pe microunde și care au redus timpul de comunicare cu alte 3,2 milisecunde. De ce toată această nebunie?

Este vorba de tranzacțiile rapide care sunt făcute de computere, fără intervenție umană, în miimi de secundă. Este vorba de cumpărări și vânzări de active financiare făcute în milisecunde, o uluitoare lume a ultratranzacțiilor, cu sume importante care își schimbă stăpânii în câtimi minuscule de timp și în care apare câte o „criză” la câteva secunde. Unele dintre aceste crize evoluează în cascadă și apar efecte de genul căderii lirei sterline sau a randului sud-african.

Pentru a da o dimensiune tranzacțiilor realizate de mașini, trebuie să spun că acest gen de operațiuniînsumează zilnic 200 de miliarde de dolari. Poate că nu pare atât de mult dacă facem comparație cu cele 5.100 de miliarde de dolari pe zi, cât este piața valutară mondială, dar, pe de altă parte, este mai mult decât PIB-ul României dintr-un an.

Iar mașinile și tranzacțiile efectuate de acestea nu sunt responsabile doar pentru cădera lirei sterline sau a randului. În mai 2010 mașinile au determinat căderea indicelui Dow Jones cu peste 9% și au șters din piață 1.000 de miliarde de dolari. În octombrie 2014 au provocat o cădere majoră a titlurilor de stat americane, iar în august 2015 au mai ras 1.200 de miliarde de dolari de pe bursa americană. Tot în august 2015 mașinile au dărâmat dolarul din Noua Zeelandă, iar în mai 2016 un investitor și algoritmii săi au îngenunchiat piața futures chineză.

Cum zicea omul acela mai sus: „Înfricoșător!” Ringul acela cu inși care țipă unii la alții „Buy!” și „Sell!” a rămas doar pentru filme, pentru spectacol, pentru că mașinile sunt responsabile de trei sferturi din tranzacțiile bursiere americane.

Omenirea traversează o perioadă în care pare că mizează din ce în ce mai mult pe tehnologie: telefoanele au devenit niște asistenți personali indispensabili, automobilele aspiră la autonomie, casele sau eletrocasnicele, ca să nu mai vorbesc de computere, au propria viață, care se intersectează, eufemistic vorbind, din ce în ce mai rar cu cea a stăpânului. Multe dintre aceste mișcări sunt folositoare, dacă nu vom uita ierarhia și rostul unei mașinării, fie ea și inteligentă, pe lumea asta.

Aceasta nu este musai o gândire de luddit, sau, cel puțin, așa sper (pentru mai tinerii cititori, luddiții sunt muncitorii din țesătoriile britanice care, în secolul XIX, în timpul Revoluției Industriale, distrugeau războaiele de țesut, temându-se pentru locurile lor de muncă). Sau, mai degrabă, gândirea celui care se teme de apariția echivalentului supercomputerului din ciclul de filme Terminator care să joace la bursă și pe piețele valutare, a unui Skynet financiar.

Mașinile, spun cumva generalizând, au învins oamenii la șah și la poker. La șah veți fi știind, este vorba de Deep Blue, care în 1997 l-a învins pe Garry Kasparov. Oamenii de știință spun că pokerul a devenit un soi de benchmark pentru studiile privind inteligența artificială, „ceea ce a fost odată șahul”, zice unul dintre ei și asta e o afirmație cu multe înțelesuri, care ar trebui să dea de gândit.

Cercetătorii de la Carnegie Mellon University au pus la punct un program numit Claudico, iar acesta a jucat anul trecut 80.000 de mâini cu patru jucători profesioniști de poker. Premiul pentru oameni a fost de 100.000 de dolari; pentru mașină, nu știu. Întrecerea a durat cam două săptămâni; oamenii, trebuie să spun din capul locului, au câștigat, înregistrând un plus de 730.000 de dolari. Pare o sumă importantă, dar în timpul celor 80.000 de mâini jucate valoarea totală a mizelor a ajuns la 170 de milioane de dolari, bani virtuali, desigur, așa că valoarea premiului se înscrie, dacă e să gândim omenește, mai degrabă în marja de eroare. De fapt se poate spune că victoria este a mașinii: computerul a blufat și a jucat în așa fel încât cei patru profesioniști nu au putut descoperi în strategia sa vreo slăbiciune pe care să o exploateze.

Ceea ce înseamnă, iarăși spun, o victorie a computerului. Și este acesta semnalul că se dezvoltă ceea ce economistul și profesorul universitar Alex Tabarrok numește „inteligența opacă”, cu algoritmi care devin atât de sofisticați încât oamenii nu pot înțelege ce fac aceștia de fapt și unde diferența dintre logică și imbecilitate nici nu mai poate fi deosebită. În jocul de poker au fost mâini pe care unul dintre jucători spunea că nu le-a înțeles: „să mizezi 19.000 de dolari ca să câștigi 700 este ceva ce niciun om nu ar face”. Dar asta este gândire tipic umană.

Și mă gândesc că oamenii au ratat ținta reală, o mașină care să joace șah sau poker nu ca o mașină, ci ca un mare maestru sau ca un profesionist.

Între 1997, anul în care computerul a încercat pentru prima oară să compună muzică(Google!) și 2016, anul în care computerul a încercat să picteze(Google, din nou!), a avut loc un alt experiment care are și nu are legătură cu cele pomenite până acum. Un grup de studenți de la universitatea din Playmouth a primit un grant de 2.000 de lire sterline; cu banii aceștia tinerii au luat un PC pe care l-au pus în cușca maimuțelor din grădina zoologică Paington. Scopul lor a fost de a teste teoria care spune că o maimuță care bate la nesfârșit, aiurea, la un computer, va sfârși prin a emite, la un moment dat, un text coerent, ba va putea rescrie o operă a lui Shakespeare. Studenții de la Playmouth n-au avut un timp infinit, dar și după numai o lună de zile teoria s-a dovedit a fi potențial falsă: maimuțele, cinci macaci negri cu creastă, au distrus computerul, au făcut pipi pe tastatură și nu au emis nici măcar un singur cuvânt coerent și întreg; au bătut cinci pagini de text în care predomina litera „S”.

În multitudinea de aparate și de gadgeturi și de aplicații și de programe de care ne folosim, creatorii lor și evangheliștii tehnologiei ne induc ideea că toate acestea vor rezolva majoritatea problemelor omenirii, de la încălzirea globală la spațiile de locuit în orașele supraaglomerate.

Nu cred că este așa; fac parte din categoria celor care spun că nu armele omoară oameni, ci oamenii omoară oameni. La fel, nu tehnologia ne va rezolva problemele, ci noi singuri, dacă o să avem suficientă materie cenușie în țeste încât să se declanșeze o reacție în lanț a inteligenței planetare; dacă nu, o să fim niște maimuțoi care fac pipi pe tastaturi și bat pagini de text, în speranța că o să scrie sonete de Shakespeare sau o să compună ca Beethoven sau o să picteze ca Rembrandt.

Și da, cred că următoarea criză economică nu va fi declanșată de Deutsche Bank, de Donald Trump sau de economia chineză, ci de mașini și de ultratranzacții.