„Președintele PSD Liviu Dragnea ne-a acuzat că strângem semnături cu ajutorul PNL. Domnul Dragnea ar trebui să-și amintească că la Direcția Națională Anticorupție este un dosar în lucru privind falsificarea semnăturilor pe listele de susținere a unor candidați la alegerile locale din București. În denunțul care a dus la deschiderea dosarului sunt amintite și PSD și PNL. Domnul Dragnea vorbește de funie în casa spânzuratului. Îi amintesc că este condamnat penal definitiv pentru infracțiuni în legătură cu fraude electorale”, a scris Nicușor Dan pe Facebook.
Totodată, el a reiterat că PSD este „co-autor al unei legi vădit anti-democratice prin care este restricționat dreptul constituțional de a fi ales prin impunerea unui prag aberant de semnături necesare partidelor sau candidaților independenți pentru a candida”.
„Uniunea Salvați România strânge semnături pe bune, în stradă, prin propriile forțe. Nu le falsifică prin birouri, nu copiază baze de date cu CNP-uri, așa cum fac vechile partide de 25 de ani”, a concluzionat liderul USR.
Președintele PSD, Liviu Dragnea, a declarat duminică seara că PNL strânge semnături pentru partidul lui Nicușor Dan, afirmând că liberalii și USR „gândesc la fel, iubesc la fel”.
„Am înțeles că PNL strânge semnături pentru USR. Au început să ne spună din ce în ce mai mulți oameni”, a afirmat președintele PSD la Antena 3.