Steve Bourgoin circula cu mașina sa de teren pe contrasens, când a lovit un Volkswagen Jetta care mergea regulamentar. Toți cei 5 tineri aflați în Volkswagen au murit.
Mașina a a fost cuprinsă de flăcări, iar în timp ce polițiștii încercau să o scoată pe una dintre victime din mașină, Bourgoin a furat mașina poliției și a plecat, susțin autoritățile într-o declarație oficială.
În încercarea sa de a scăpa, acesta a lovit alte 7 mașini, iar mașina poliției a luat și ea foc.
„Nu sunt cuvinte care să descrie o astfel de scenă”, a decflarat unul dintre pompierii aflați la locul accidentului.
„Sunt pompier de 20 de ani, dar acesta este cel mai grav incident pe care l-am văzut în toată cariera mea”, a mai spus acesta.
Cei cinci adolescenți uciși în primul accident de au fost, potrivit poliției, Eli Brookens, 16; Janie Cozzi, 15; Liam Hale, 16; Mary Harris, 16; și Cyrus Zschau, 16.
Bourgoin se află în stare critică la spital. Acesta nu a fost acuzat de crimă, dar poliția cercetează cazul pentru a determina ce acuzații i se aduc.