Când s-a născut medicii nu i-au dat nicio șansă la viață. Acum a fost declarat „cel mai inspirațional copil”

Publicat: 13/10/2016, 19:33
Actualizat: 19/08/2017, 21:28

Un băiat curajos în vârstă de 6 ani continuă să zâmbească deși capul său este de două ori mai mare decât ar trebui.

Daire s-a născut cu sindromul Apert, o boală genetică rară care a făcut ca plăcile sale craniene să se sudeze încă de când era în uter. Boala, de care suferă 1 din 100.000 de oameni, nu lasă spațiu creierului să se dezvolte.

Doctorii erau sceptici în privința șanselor sale de supraviețuire, dar copilul a supraviețuit grație unei operații care i-a lărgit spațiul intercranian.

„S-a născut vineri, iar luni medicii au spus că se miră că a trăit”, își amintește Colette, mama băiețelului.

„A avut suferit numeroase operații de când s-a născut, dar rămâne fericit”, a mai spus ea.

În ciuda celor 20 de operații la care a fost supus, Daire avea mari probleme respiratorii din cauza oaselor craniene care i-au „sufocat” creierul. Pentru a respira, la doi ani i-a fost implantat un sistem artificial care să-i permită să respire fără ajutor extern. De asemenea, băiețelul nord-irlandez a avut probleme de comunicare, învățând în cele din urmă să vorbească cu ajutorul Makaton, un sistem de semne și simboluri.

Anul trecut chirurgii l-au supus pe Daire unei operații extrem de complexe, rupând oasele craniului său pentru a muta partea din mijloc a feței sale cu doi centimetri mai în față. Operația a fost un succes, iar Daire se dezvoltă normal acum.

În urma acestei operații, medicii mai au un singur scop: să-l facă pe băiat să poată respira normal, iar pentru acest lucru este necesară o operație de trahectomie.

Pentru curajul cu care a reușit să înfrunte toate problemele, Daire a fost prezentat în orașul său natal, Belfast, drept „cel mai inspirațional copil”.

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Ce sancțiune a primit un şofer din Vâlcea după ce şi-a împodobit BMW-ul cu luminițe
Alegeri Prezidențiale 2024 | Surpriza cifrelor de la ora 10:00. Așa ceva nu s-a mai...
FOTO. Vedeta din filmele pentru adulți s-a cuplat cu un milionar controversat din fotbal
Povestea controversată a primului președinte din istoria României post-comuniste. Protejat al Anei Pauker, fiul de...
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu...
O tânără care a făcut un test ADN ca să afle care este istoria familiei...
INTERDICȚIA halucinantă primită de Gabriel Cotabiță de la fiicele sale. Artistul a fost nevoit să...
Cauza MORȚII lui Gabriel Cotabiță! Solistul s-a chinuit ENORM în ultimele clipe de viață
Haos pe șosele, trafic paralizat și viscol în jumătate de ţară. Zona în care zăpada...
Alegerile prezidențiale din 2024 în România, Turul I: Secțiile de votare s-au deschis. Prezența la...
O nouă taxă pentru românii care stau la bloc. Când va fi introdusă și cât...
De ce boală secretă suferea Gabriel Cotabiță! Acum s-a aflat de ce transpira excesiv. Artistul...
Amendă pentru depășirea vitezei legale cu până la 10 km/h?
Spania a amendat mai multe companii aeriene low-cost pentru practici abuzive. Ryanair a primit cea...
ADEVĂRUL despre România în Al Doilea Război. „Am avut norocul să...”
Este incredibil ce mistere ascunde săpunul. V-ați gândit vreodată cum a fost inventat
Horoscop weekend 23 - 24 noiembrie 2024. Ce zodii sunt binecuvântate de Univers în aceste...
Gabriel Cotabiță a murit! Doliu în lumea artistică
Oana Roman, mesaj trist despre moartea prietenilor ei, Gabriel Cotabiță și Marius Bațu. „Bucurați-vă, fraților,...
Orgoliul și mândria l-au ţinut pe Mihai Bendeac departe de Gabriel Cotabiţă: "Iartă-mă. Deși e...
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Nevasta mea s-a îmbrăcat în polițistă și mi-a spus..
Oamenii de știință au creat cele mai subțiri spaghete din lume