„După aproape o săptamână în care am reflectat la invitația Alinei Gorghiu de a candida la alegerile parlamentare pe listele PNL și urmărind (cu amărăciune la început, dar cu mult amuzament pe final ;-)) jignirile și chiar disperarea unor colegi din presă, dar și atacurile unor politicieni la adresa mea (câțiva, chiar din partidul Alinei …), stârnite toate de posibila mea candidatură, cred că este de datoria mea să-i mulțumesc public încă o dată Alinei Gorghiu pt invitație, dar și să anunț public decizia pe care am luat-o: aleg să fac politică, dar tot ca până acum, în numele telespectatorilor mei, a celor care-mi apreciază munca și implicarea de zi cu zi; le mulțumesc lor încă o dată pentru sprijin, pentru gândul bun și pentru urările minunate pe care le am tot primit în această săptămână! Îmi iubesc meseria, aleg deci tot Realitatea TV”, a scris sâmbătă Denise Rifai pe contul său de Facebook.
De altfel, nu este prima oară când PNL încearcă să pună pe liste vedete din televiziune, viața sportivă sau culturală.
În 2008, Florin Călinescu a candidat la alegerile parlamentare de pe listele acestui partid, însă nu a obținut mandatul de senator al Colegiului 4 Argeș pentru care a candidat. În 2010, președintele PNL Pitești a declarat că actorul a fost exclus din partid, pe motiv că a lipsit de la ședinte și a jignit membrii organizației. În replică, Florin Călinescu a declarat că și-a trimis demisia prin poștă încă de la sfârșitul anului 2008.
Patru ani mai târziu, în 2012, pe listele PNL a intrat în Parlament Gigi Becali, finanțatorul clubului de fotbal Steaua. În februarie 2013 a demisionat din PNL ca urmare a condamnării cu suspendare pentru sechestrare de persoane, devenind deputat independent. Mandatul său a încetat după condamnarea definitivă, la trei ani de închisoare cu executare, primită pentru coruperea unor înalți funcționari publici în scopul facilitării unui schimb de terenuri.
O altă vedetă care a intrat în Parlament din partea PNL a fost actorul Mircea Diaconu, în 2008. În 2012, el a demisionat din partid și a fost ales europarlamentar din postura de candidat independent.
Modelul înregimentării politice a celor care sunt creditați drept vedete a funcționat și în cazul foștilor democrat-liberali. În 2000, PDL a avut candidat pentru ocuparea unui loc de deputat rămas vacant pe realizatoarea TV Teo Trandafir. În iunie 2010, Teo Trandafir a votat, alături de social-democrați, o moțiune de cenzură împotriva propriului guvern, ridicând larg brațele și arătând, preț de mai multe secunde, bilele de vot, înainte de a le introduce în urne, votul favorabil moțiunii de cenzură fiind larg aplaudat de parlamentarii PSD. Ulterior, ea a fost felicitată și îmbrățișată de Aura Vasile, deputat PSD. Mandatul de deputat a luat sfârșit în 2012, Teo Trandafir invocând motive de sănătate atunci când a demisionat din Parlament.
Și social-democrații au apelat la vedete pentru a le aduce în prim-planul scenei politice.
În 2012, pe listele PSD a fost ales Mihai Sturzu, devenit cunoscut la nivel național datorită trupei pop Hi-Q, una dintre trupele românești de succes ale anilor 2000. În 2015 Sturzu a demisionat din PSD după ce l-a atacat, la congresul tinerilor social-democrați, pe Liviu Dragnea căruia i-a cerut să se autosuspende din funcția de președinte al partidului din cauza dosarului Referendumului.
Fost ministru al Tineretului și Sportului, Gabriela Szabo, de mai multe ori campioană mondială la atletism, a candidat în 2014 pentru un mandat de deputat în Ilfov. Ea spunea că dorește să aducă și în politică performanța din sport. A ratat intrarea în Parlament, mandatul fiind câștigat de contracandidatul liberal Andrei Daniel Gheorghe.
În urmă cu un an, în octombrie 2015, în formațiunea condusă de fostul ministru de Interne Gabriel Oprea, UNPR, s-au înscris mai mulți actori cu notorietate, printre care Mihai Mălaimare (care a trecut prin mai multe partide, inclusiv PSD și PNL), Vasile Muraru, Alexandru Arșinel și Cezara Dafinescu. În vara anului 2016 ei au părăsit UNPR, pe fondul fuziunii prin absorbție al acesei formațiuni de partidul lui Traian Băsescu (PMP).
Între PSD și UNPR s-a tot plimbat și fostul selecționer al Naționalei de Fotbal, Anghel Iordănescu, senator în legislatura 2008-2012 și fost vicepreședinte PSD Ilfov.
Social-democrații au avut însă câștig de cauză cu actualul primar al Capitalei, Gabriela Firea. Fostă realizatoare TV a fost senator timp de aproape patru ani, după care a câștigat cursa electoralîă pentru Capitală, în defavoarea candidaților USB și PNL, Nicușor Dan și Cătălin Predoiu.
Tot în cursa pentru Primăria Capitalei din iunie a intrat și Robert Turcescu, venit din rândurile presei direct în conducerea PMP. Și partidul creat de Călin Popescu Tăriceanu, ALDE, a testat rețeta cu fosta jurnalistă Laura Chiriac, care a candidat la Primăria Sectorului 1. Ea s-a retras din conducerea ALDE imediat după alegerile locale, pe fondul unui scandal în care i s-a reproșat „comportamentul lipsit de decență”, ca urmare a publicării unor poze în presa tabloidă.
Tentativele de a specula electoral capitalul de simpatie al unor vedete au fost practicate chiar și de PRM. În anul 2000, pe listele PRM, au intrat în Camera Deputaților interpreții de muzică populară Irina Loghin și Ion Dolănescu. Dacă prima și-a prelungit șederea în Parlament și cu un al doilea mandat, de senator, Ion Dolănescu s-a reîntors la muzică după doar patru ani. De altfel, potrivit site-ului Camerei Deputaților, Dolănescu a luat o singură data cuvântul în plenul Camerei, atunci când a trebuie să depună jurământul, condiție pentru preluarea mandatului. În prezent, actorul Florin Zamfirescu este purtătorul de cuvânt al formațiunii create de Corneliu Vadim Tudor.