Prima pagină » Știri » Raport MAI: Șeful Poliției Sibiu a ordonat ca ursul să fie lovit cu mașina

Raport MAI: Șeful Poliției Sibiu a ordonat ca ursul să fie lovit cu mașina

Raport MAI: Șeful Poliției Sibiu a ordonat ca ursul să fie lovit cu mașina
Raportul întocmit de Corpul de Control al MAI cu privire la modul în care s-a intervenit pentru prinderea ursului din Sibiu arată, printre altele, și că șeful Poliției Municipale a ordonat unui subaltern să dea cu mașina peste animal, înregistrarea de pe stație fiind trimisă la Parchet. La nivelul județului Sibiu nu există proceduri referitoare la gestionarea situațiilor de urgență, cum a fost apariția ursului în oraș, săptămâna trecută, a declarat ministrul de Interne Dragoș Tudorache, arătând că raportul Corpului de Control demonstrează că responsabilitatea aparține autorităților care ar fi trebuit să coordoneze acțiunea, în special șefului poliției municipale Sibiu, care era responsabil de conducerea intervenției într-o astfel de situație. Ministrul de Interne a precizat că va cere analizarea măsurilor care trebuie dispuse în condițiile în care s-a acționat „în grabă", pentru că în momentul în care animalul a fost împușcat „nu mai exista un pericol iminent pentru viața oamenilor, era o curte bine delimitată unde se putea încerca tranchilizarea".
După ce, la finalul săptămânii trecute, președintele Klaus Iohannis a condamnat modul în care autoritățile de la Sibiu au intervenit în cazul puiului de urs care a fugit prin oraș, arătând că s-a acționat total dezorganizat, Corpul de Control al ministrului Afacerilor Interne a finalizat, luni, raportul cu privire la modul în care structurile din subordinea ministerului au intervenit pentru capturarea ursului din Sibiu. În documentul care a fost înaintat și către premierul Dacian Cioloș se notează, printre altele, că pe înregistrarea captată de o stație, în care un bărbat ordonă unui polițist să dea cu mașina peste urs, este vocea șefului Poliției Municipale Sibiu.
 
„Apare referire la această înregistrare și în raportul Corpului de Control. Întreaga derulare a întregii operațiuni, așa cum a fost fixată tehnic, este deja pusă la dispoziția Parchetului, în cadrul anchetei pe care procurorii o desfășoară. E bine ca această anchetă să-și urmeze cursul, să avem o concluzie, pentru că o cercetare prealabilă la nivelul Ministerului Afacerilor Interne se desfășoară în mod normal doar după finalizarea anchetei penale. (…) Da, în raport apare ca fiind o instrucțiune dată din partea șefului Poliției Municipale. Din punctul meu de vedere, este foarte important să avem un răspuns clar, fără echivoc cu privire la modul în care a răspuns un cadru de comandă al Ministerului Afacerilor Interne în acea situație. O să vedeți astăzi concluzia și decizia pe care o voi lua „, a declarat ministrul Dragoș Tudorache într-o conferință de presă la sediul MAI.
 
Ministrul de Interne Dragoș Tudorache a arătat că în județul Sibiu nu există o procedură prin care să fie gestionate situațiile de urgență la fel ca aceea care a apărut în cazul puiului de urs ajuns în oraș și că au fost făcuți deja primii pași pentru elaborarea acestor protocoale.
 

 
„În primul rând, în astfel de situații când avem prezența unor animale sălbatice în zone populate cu potențial periocol, e nevoie de instituirea comandamentului de urgență la nivel local, coordonat de autoritățile locale care pot interveni pentru prinderea în viață a animalului. Județul Sibiu este un caz de bună practică în ceea ce privește modul în care aceste practici au fost prinse, dar nu există o asemenea procedură clară, referitoare la modul în care se convoacă un astfel de comitet la nivel local, pentru gestionarea situațiilor de urgență”, a declarat Tudorache.
 
Ministrul a precizat că raportul Corpului de Control reține și o responsabilitate a cadrelor care au gestionat situația, în special al șefului poliției municipale din Sibiu care trebuia să coordoneze intervenția. În ceea ce privește momentul în care s-a decis împușcarea animalului, Tudorache a precizat că, probabil, principala motivație a fost aceea de a se asigura că nu există riscuri referitoare la populație, dar că acest considerent nu scuză în niciun caz graba cu care s-a acționat. 
 
„Motivația principală a fost aceea de a se asigura că nu există riscuri cu privire la populație, dar nu scuză graba nu care s-a luat decizia de împușcare a ursului. Voi cere să se analizeze care sunt măsurile potrivite pentru această grabă și acest mod în care s-a finalizat acțiunea. Voi trimite raportul și Inspectoratului Județean Sibiu și Inspectoratului General al Poliției Române, ca să aibă toate elemente. Din punctul meu de vedere, există o responsabilitate pe acestă decizie finală luată de șeful inspectoratului municipal de poliție. (…) Înțeleg că la acel moment nu mai exista un pericol iminent pentru viața oamenilor, era o curte bine delimitată unde se putea încerca tranchilizarea”, a explicat Dragoș Tudorache. 
 
 

 
Ministrul de Interne a ținut, însă, să specifice că au fost făcuți primii pași pentru elaborarea procedurilor necesare, în colaborare cu Ministerul Mediului, și că, după suspendarea ordinului de ministru referitor la cotele de vânătoare, deja se începuse lucrul la stabilirea de protocoale la nivel național care să funcționeze ca o „umbrelă” și pentru cele la nivel local: „Situația de la Sibiu ne dă un imbold, până la finalul acestei săptămâni vom încerca să avem bine finalizată această procedură între MAI și Ministerul Mediului, iar propunerea de la Ministerul Mediului este ca Jandarmeria Română să fie cea care preia competența pentru astfel de intervenții”, a mai spus Tudorache. 
 
Joi, președintele Klaus Iohannis a condamnat modul în care autoritățile de la Sibiu au intervenit în cazul puiului de urs care a fugit prin oraș, ajungând să îl împuște într-o dezorganizare totală. „Am urmărit stupefiat acele imagini cu un urs care se plimbă prin oraș și pur și simplu e împușcat. Cum e posibil să existe ISU, Poliție, poliție locală, să se adune 50 de oameni la urs, efectiv, să strige toți pe acolo și în final, în loc să vină cineva de la DSV sau ISU cu o pușcă cu tranchilizante, cineva a zis împușcati-l, că poate e periculos?”, s-a întrebat președintele. Iohannis a spus că un urs liber prin oraș nu este un dezastru natural, dar emoția negativă creată de uciderea sa este comparabilă cu cea din cazul unui atac terorist. În ambele cazuri, trebuie să existe proceduri simple și clare pe care autoritățile de intervenție să știe să le aplice, a mai spus Iohannis.
 

Citește și