Deputații au adus și modificări menite să clarifice textul legii și să permită ca toți consumatorii care au contractat credite în franci elvețieni să poată beneficia de prezenta lege. Asftel, deputații au eliminat data de referință de 15 ianuarie 2015 și au deci că „la cererea consumatorilor băncile care au procedat la conversia creditelor în franci elvețieni pot să revină la contractul în franci elvețieni și vor efectua conversia în condițiile prezentei legi”.
„Corect să dăm șansa și celor care au făcut conversia să poată să beneficieze de această lege”, a susținut deputatul PSD Ana Birchall.
Potrivit modificărilor făcute de comisie, conversia ar urma să se facă prin act adițional la contractul de credit la cursul de schimb la data încheierii contractului, deputații eliminând sintagma „prin hotărâre judecătorească”.
Deputații nu au fost, însă, de acord ca perioada de implementare a legii conversiei creditelor în franci elvețieni să fie mai mică de 60 de zile, așa cum prevede textul inițial al proiectului.
Tot luni, la dezbaterea pe articole, Comisia juridică și Comisia de buget au decis să elimine plafonul de 250.000 de franci elvețieni din legea privind conversia creditelor, plafon introdus inițial la solicitarea PSD, partid care însă, ulterior, s-a răzgândit.
Săptămâna trecută, comisiile stabiliseră că persoanele care au luat credite în franci elvețieni vor putea cere conversia în lei la cursul istoric cu două condiții: să aibă un grad de îndatorare de peste 50%, iar valoarea creditului contractat să nu depășească 250.000 de franci elvețieni, propunerile fiind înaintate de șeful comisiei de buget, deputatul PSD Viorel Ștefan și susținute de social-democrați la vot.