Prima reacție a polițistului care a dat ordinul de împușcare a ursului. Ce scrie pe Facebook comisarul Cristian Negru

Prima reacție a polițistului care a dat ordinul de împușcare a ursului. Ce scrie pe Facebook comisarul Cristian Negru

Cristian Negru, care ocupă funcția de șef al Poliției Municipale Sibiu, a scris un comentariu la o postare pe un grup creat de polițiștii sibieni, pe Facebook, spunând că își asumă răspunderea pentru ordinul dat, de împușcare a ursului, transmite corespondentul MEDIAFAX.

„Eu am luat decizia de a împușca animalul și îmi asum, inclusiv în cadrul dosarului penal. Îmi asum responsabilitatea, nu vinovăția. (…) Am fost doar două – trei minute cu inspectorul șef (comisarul șef Tiberiu Ivancea – n.r.) în auto, chiar înainte de a ajunge pe strada Lungă. Ulterior m-am întrebat de ce nu i-am pasat responsabilitatea. Sunt destul de matur să îmi asum. Dacă era un polițist în măsură să ia o decizie, eu eram acela. Eu am participat de la început la intervenție și în continuare cred că a fost decizia corectă. (…) Se sancționează acțiunea singurei structuri care a avut reacție, dar este total ignorată lipsa oricărei reacții din partea celorlalte instituții”, a scris Cristian Negru.

Comisarul Cristian Negru, șeful Serviciului Cabinet din cadrul Poliției Sibiu, a fost împuternicit la comanda Poliției Municipiului Sibiu pentru o perioadă de șase luni, mandat care expiră la începutul anului viitor.

Cristian Negru conduce Serviciul Cabinet din cadrul Inspectoratului de Poliție Sibiu din luna octombrie 2014, iar înainte de a veni la Sibiu a fost șeful Serviciului de Combatere a Criminalității Informatice din cadrul Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Alba Iulia.

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Israelul își pregătește răzbunarea pentru Iran: ce ținte sunt luate în vizor și când poate...
Presupusul iubit al Simonei Halep cere statului român banii pe 40 de apartamente! Dorin Mateiu...
Prodanca, atac dezlănțuit la Reghecampf: „Fotografii grotești din cluburi și interviuri date de amantă”
Demisii în lanț la o multinațională care le-a cerut angajaților să vină 5 zile pe...
Paul este motociclistul care a murit nevinovat la 18 ani, după ce a fost lovit...
Două femei care căutau de mâncare au fost ucise de un fermier și date la...
Explozie apocaliptică în Ucraina. Bloggerii militari ruși spun că este „tatăl tuturor bombelor”
Ce se întâmplă în fosta vilă a lui Irinel Columbeanu! Vecinii sunt disperați, nu mai...
Voucherele de alimente vor fi încărcate cu BANI. Ministrul Câciu a făcut anunțul OFICIAL! Cine...
Clujenii s-au trezit cu panouri prin care sunt îndemnaţi să se mute în Bacău. "Chiria...
Cioban omorât în bătaie de patronul stânei la care lucra! Ucigașul din Buzău și-a lovit...
Pensie crescută pentru românii care au lucrat în condiții speciale. Când intră în vigoare legea
Unde va fi înmormântat Irinel Columbeanu. Dezvăluiri făcute de patronul azilului
Michael Schumacher, prima apariție după 11 ani. A participat la nunta fiicei
Ultimele sondaje pentru cursa de la Casa Albă: Cine conduce la nivel naţional
Întrebare de ȘCOALĂ primară! De ce cad frunzele toamna?
Cutremur în tenis! Simona Halep a anunțat chiar azi, 2 octombrie
Mâncarea care te bagă în spital. A fost retrasă de urgență
Interviurile Insula Iubirii, sezon 8. Ispita Eric Berinde își vedea viitorul alături de Cristina Rotaru.“Am...
"Ne îndreptăm spre Al Treilea Război Mondial". Avertismentul sumbru al unui fost lider mondial
Ce mesaj a postat Medana Oprea pe rețelele de socializare: "La fel este și situația...
În această seară, de la ora 20:00, premiera serialului „Inimă rebelă”, la Kanal D –...
BANCUL ZILEI. Bulă face dragoste cu o tipă pe întuneric: - Ce nesimţit eşti!
Cei mai noi sateliți Starlink emană și mai multe radiații decât versiunile anterioare