21:43
În jurul orei 08.42, la stația Piața Romană, i s-a făcut rău unei femei în metrou.
Zece minute mai târziu i s-a făcut rău tot unei femei, într-un vagon de metrou ce tranzita stația Piața Victoriei, iar în jurul orei 09.10 i s-a făcut rău unei alte femei, la stația Piața Victoriei, tot într-un vagon, au precizat reprezentanți ai Metrorex pentru agenția de presă MEDIAFAX.
În toate cele trei cazuri au fost lipotimii (stare de leșin) și a fost nevoie de intervenția echipajelor SMURD, arată sursa citată.
Circulația la metrou a fost oprită pe durata intervenției echipajelor de salvare.