Decizia luată de Ministrul Muncii privind candidatura la parlamentare, după ce a fost curtat de PNL și USR

Decizia luată de Ministrul Muncii privind candidatura la parlamentare, după ce a fost curtat de PNL și USR
Publicat: 20/10/2016, 11:09
Actualizat: 06/06/2018, 19:53

„Nu voi participa la aceste alegeri parlamentare. Eu am venit ca parte a unui proiect, a unui Guvern care și-a propus un program extrem de ambițios la Ministerul Muncii atât pe zona de ocupare, cât și pe zona de salarizare și pe zona de asistență socială am propus reforme de substanță nu doar de principii și gândire profundă instituțională, cât și legislativă și zic eu care și-au și produs efectele o parte dintre ele. Cred că aceasta este misiunea mea, să mă ocup de aceste probleme, de aceste reforme. Nu este deloc de șaga ca intr-un interval atat de scurt am reusit sa recalibrăm comportamentul instituțional pe zona Ministerului Muncii. Și, vă spuneam, aceasta este misiunea mea, a Guvernului, cred că este firesc să rămân să îmi termin mandatul. Evident, aș încuraja și voi spera ca și parlamentul care vine va avea această aplicare și continuitate și voi susține orice măsura și politică care se va duce în direcția pe care am trasat-o în acest an. Eu consider că am primit niște invitații extrem de onorante de a mă implica în viața politică, am avut de pus în balanța de a-mi termina proiectele pe care le-am început, de a-mi face treaba într-un mod profesionist”, a declarat Dragoș Pâslaru.

Dragoș Pâslaru a fost în discuții pentru o eventuală candidatură la alegerile generale din decembrie cu PNL și USR.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Un tânăr de 24 de ani și-a cumpărat o insulă privată în Finlanda, mai ieftină...
Ce a primit Andreea din Sibiu, după ce a comandat meniul zilei, la 28 de...
FOTO. Ioana Tamaș, apariție incendiară în costum de baie. Imaigni hot cu soția lui Gabi...
Ultimele mesaje ale Dianei, înainte să fie ucisă cu toporul de soțul ei! Ce a...
Ungaria acuză Ucraina că „şantajează” ţările care vor negocieri de pace: Va trebui să luăm...
Roxana Dobre l‐a părăsit pe Florin Salam! Și-a luat copiii și a fugit
Misterioasa moarte a celei mai iubite actrițe! Dezvăluiri TRAGICE despre sfârșitul ei! Soțul, principalul suspect
Crima de la Brăila. Primele declarații făcute de soțul Marinei, medicul stomatolog ucis cu sânge...
Breaking news! E vorba despre soțul doctoriței Marina Gavril
Tu știai că e ilegal? Activitatea pe care mulți români o practică, dar nu știu...
Au făcut spectacol în valurile mării! Laurette, Andra sau Alexandra Stan nu au ţinut cont...
TEST în România cu cel mai interesant SUV. Arată a ARO dar are motor de...
Românii trăiesc, în medie, 59 de ani fără să se confrunte cu probleme de sănătate...
Structură SUBTERANĂ MAYAȘĂ și PIRAMIDE ASCUNSE, descoperite în pădurile tropicale din Mexic
Adio, doamnă! S-a stins marea actriță. Toată lumea a iubit-o pe legendara regină
Fel de mâncare tradițional popular mortal. În fiecare an mor aproximativ 20.000 de oameni
Probleme între Florin Salam și Roxana Dobre?! Bruneta ar fi plecat de acasă, împreună cu...
Cum a murit, de fapt, Sebi?! Dezvăluiri șocante
Jador, declarații neașteptate despre relația cu Oana Ciocan: „Am încercat să fac copii cu Oana....
De ce a murit, de fapt, Sorin Nazîru după ce a făcut o banală baie...
BANCUL ZILEI. Bubulina în noaptea nunții: - Bulă, te rog să fii tandru cu mine!
Confruntarea avioanelor de vânătoare în Bătălia Angliei