Ministrul Sănătății, despre Colectiv: Nici Viena, nici Londra nu ar fi fost pregătite pentru un număr atât de mare de arși

Ministrul Sănătății, despre Colectiv: Nici Viena, nici Londra nu ar fi fost pregătite pentru un număr atât de mare de arși
Publicat: 26/10/2016, 20:30
Actualizat: 26/03/2019, 05:08

”Știu despre această intenție a lor. Am discutat atât cu o bună parte din victime, cât și cu parte din părinții celor decedați în Colectiv, respectiv rudele. Am avut și ieri o întâlnire la Ministerul Sănătății, în care i-am invitat și am discutat despre ce am putut să facem până acum și ce am mai putea face pentru victime, respectiv problemele cu care se confruntă victimele sau aparținătorii lor”, a afirmat Vlad Voiculescu.

El nu a vrut să se pronunțe dacă victimele și părinții sunt în măsură să ceară despăgubiri pentru ceea ce s-a întâmplat la Colectiv.

”Nu aș vrea să mă pronunț eu asupra acestui lucru. Sigur că oricine poate acționa în justiție pentru orice”, a punctat Voiculescu.

El a mai spus că, personal, crede că sistemul nu a fost pregătit niciodată.

”Eu nu cred că am fost pregătiți niciodată. Nu cred că am fost pregătiți nici anul trecut și nu cred că ar trebui să arătăm cu degetul către România că nu a fost pregătită. Nicio altă țară și niciun oraș din Europa nu ar fi fost pregătit pentru un număr atât de mare de răniți grav cu arsuri. Niciun oraș din Europa nu ar fi fost pregătit de un număr de peste o sută de arși grav. Ca să dau un exemplu, la Viena, la spitalul AHK, cel mai mare spital din Europa, există șase paturi de arși. Sigur, există și în alte spitale din Austria, dar niciun oraș, nici Viena, nici Londra, nici Paris nu ar fi fost pregătit pentru un număr atât de mare de arși”, a explicat Voiculescu.

Părinții victimelor din clubul Colectiv îi consideră vinovați pentru tragedia în care și-au pierdut viața 64 de oameni pe reprezentanții ISU și pe șefii din Ministerul Sănătății, precizând că se știa, la nivelul ministerului, că în România nu sunt condiții pentru a trata astfel de cazuri de arși.

„Am un mesaj și o misiune de la băiatul meu, să se facă dreptate și să nu se mai întâmple. (…) În percepția noastră, ISU, Ministerul Sănătății sunt principalii vinovați ai intervenției și tratamentelor din spitale. Există imagini în care șoferul de pe salvare întreabă «unde îl duc?», cu targa în drum spre ambulanță, iar un domn cu însemne ISU pe spate i-a spus «nu la Floreasca!». (…) Același lucru este și în cazul Ministerului Sănătății. Când te trezești în patru-cinci spitale din București cu 150 de arși, care nu sunt bolnavi, sunt cazuri speciale, nu există… și se știa undeva, acolo sus la conducerea ministerului că nu există condiții pentru a trata în mod eficient astfel de cazuri. Mă întreb de ce nu au luat decizia transferului în unități specializate din primul moment. A fost nevoie să moară 10 oameni că să se sperie și să îi trimită afară pe cei care mai puteau fi trimiși”, a declarat Laurențiu Istrate, părintele unui tânăr care și-a pierdut viața în tragedia din Colectiv.

Fondatorul Asociației Colectiv GTG 3010, Eugen Iancu, care și-a pierdut și el copilul în incendiul din 30 octombrie 2015, a declarat că dacă autoritățile de la acea vrem luau mai repede decizia transportării arșilor în spitale din străinătate, aceștia ar mai fi avut o șansă să supraviețuiască.

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Liviu Dragnea face un anunț surprinzător. Candidatul pe care îl susține la scrutinul de duminică
Motivul real pentru care Silviu Prigoană și-a botezat primii copii Honorius, Silvius și Maximus
FOTO. Vedeta din filmele pentru adulți s-a cuplat cu un milionar controversat din fotbal
„Taxă pe țeavă” pentru cei care stau la bloc. Opaina: E o aberație colosală. Nu...
Andreea Nechita, fiica unui cunoscut dezvoltator imobiliar din Iași, a murit subit la doar 22...
Șoc în timpul unei execuții, în SUA. Ce a făcut un bărbat chiar înainte de...
Dmitri Medvedev, în culmea satisfacției, după atacul rusesc cu noua rachetă balistică: „Asta ați vrut?...
Nu e banc! Cu cât se vinde ciocolata Dubai la Târgul de Crăciun din Sibiu
Andreea Bănică, noi imagini HOT pe internet. Fanii au crezut că nu văd bine: solista...
Ce a găsit o echipă de muncitori în fața primăriei din Tulcea. Clădirea risca să...
Ghiță a murit pe loc, în mașina ruptă în două, în Maramureș. A fost găsit...
El este Ghiță, tânărul în vârstă de 29 de ani, care și-a pierdut viața într-un...
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
Amendă pentru depășirea vitezei legale cu până la 10 km/h?
Istoria alegerilor prezidenţiale din România: de la căderea comunismului la democraţia europeană
Structură ENIGMATICĂ găsită în jurul unei stele din afara galaxiei noastre
Un mare antrenor al fotbalului românesc ne-a părăsit. A fost mentorul multor generații de fotbaliști:...
Amendă pentru Raiffeisen. Clienții s-au trezit fără bani sau cu credite și conturi nesolicitate
Horoscop weekend 23 - 24 noiembrie 2024. Ce zodii sunt binecuvântate de Univers în aceste...
"Tata, nu!" Ultima discuție pe care Igor Cuciuc a avut-o cu Andreea, chiar înainte de...
Șocul dimineții pentru Mădălin Ionescu! Câinele familiei a evadat din curte. Ce s-a întâmplat cu...
9 luni de la moartea Mioarei Roman: "Toate pomenile pentru mama mea le-am făcut singură"....
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Nevasta mea s-a îmbrăcat în polițistă și mi-a spus..
Maurice Jarre, unul dintre cei mai prolifici compozitori de muzică de film. Tatăl muzicianului Jean...