Angelina Jolie, interogată patru ore de FBI

Angelina Jolie, interogată patru ore de FBI
Publicat: 27/10/2016, 10:44

O sursă a declarat pentru Us Weekly: ”Agenții au vrut detalii despre tot ce s-a întâmplat de când a decolat avionul până când a aterizat. Angelina a cooperat”.

Sursa a mai adăugat că Biroul Federal de Investigații din America ”cel mai probabil, va mai investiga situația pentru câteva săptămâni”. După aceea, ”va prezenta cazul în fața procurorului, care va evalua dacă este necesară punerea sub acuzare. Ar putea dura câteva luni”.

Însă, cele două celebrități vor să evite un proces, sursa menționată anterior explicând: ”Niciuna din părți nu vrea să se ajungă în instanță, pentru că atunci, tot ce au investigat cei de la FBI și DCFS (Direcția Județeană pentru Probleme Familiale din Los Angeles) va ajunge și la public, ceea ce ar fi rău pentru întreaga familie”.

Între timp, Departamentul pentru Copii și Probleme Familiale din Los Angeles a început să investigheze cazul.

Angelina, Brad și copiii lor, Maddox și Pax (12 ani), Zahara (11 ani), Shiloh (10 ani) și gemenii în vârstă de 8 ani Knox și Vivienne – toți au fost intervievați, iar potrivit site-ului TMZ, ”DCFS și-a extins cercetările și asupra altor presupuse incidente”.

Angelina și Brad au căzut de comun acord asupra unui plan parental, care îi acordă Angelinei custodia fizică temporară a copiilor, în timp ce lui Pitt îi este permis să își viziteze copiii sub supravegherea unui terapeut.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Filmul crimei din Brăila. Doctorița a fost ucisă în 33 de secunde. Cum a încercat...
LIDL, prima reacție după ce Sânziana Negru și Ștefan Floroaica au aruncat la gunoi produsele...
FOTO. Sorana Cîrstea, apariție incendiară, într-o rochie verde transparentă, care a lăsat la vedere poate...
Andrei Versace a sunat la Ambulanță, înainte să fie găsit mort în casă: "A avut...
Restaurantele din Paris, pustii ca în pandemie înainte de Jocurile Olimpice. Proprietarii sunt furioși: „O...
DEZVĂLUIRI NOI | Ce au descoperit legiștii sub unghiile Marinei, dentista din Brăila. Cât ar...
Mantea și-a dezvăluit DIETA specială pe care o respectă! Arată fabulos la 38 de ani
Vremea se schimbă radical în România, de la mijlocul săptămânii. ANM a emis prognoza meteo...
Doctorița Gavril, ucisă în 30 de secunde! Filmul complet al crimei din Brăila
„Zici că noi alegem președintele în America” Dan Negru vorbește despre prioritățile românilor după anunțul...
Au peste 40 de ani, dar arată ca la 20. Ele sunt vedetele pentru care...
Cele mai ieftine SUV-uri cu transmisie automată. Care sunt rivalii lui DUSTER?
Bombardiere americane sosesc în România pentru misiunea Bomber Task Force 24-4. Acestea au fost interceptate...
Eveniment RAR deasupra Antarcticii! S-a întâmplat BRUSC
Românii sunt verificați. ANAF face măcel. Este obligatoriu în România
Cel mai șocant film horror din istorie. E cea mai profitabilă producție
Imagini din apartamentul în care Andrei Versace a fost găsit fără suflare. Ce se observă...
Bombă în cazul morții lui Andrei Versace
Cât au plătit Tavi Clonda și Gabriela Cristea pentru o cursă de la aeroport la...
Cine sunt părinții lui Andrei Versace și cu ce se ocupă? Povestea unui imperiu imobiliar...
BANCUL ZILEI. Costică îl întreabă pe Mitică: –De ce porți verigheta pe mâna cealaltă?
Telescopul Hubble urmărește materia întunecată din galaxii cu ajutorul stelelor