”Eu, dacă vreau ca această lege să fie aplicată și cei care beneficiază de această lege să nu fie după 2-3 luni de la adoptare într-o situație și mai dificilă, pentru că dacă legea intra în vigoare, după două luni era contestată și CCR ar fi acceptat contestația, cei care beneficiau de această lege erau într-o situație și mai dificilă. Am preferat să trimit eu la Curtea Constituțională, înainte ca ea să intre în vigoare, dacă are sau nu probleme de constituționalitate. Dacă nu are, ea va intra în vigoare și atunci nu mai există riscul să fie atacată la CCR. Dacă are probleme constituționale, eu mi-am luat angajamentul că vom veni cu propuneri de modificare și de adaptare a legii pentru a corecta acele probleme constituționale și ea va intra în vigoare curată”, a explicat premierul la Realitatea Tv.
El a mai spus că, în măsura în care CCR va da un răspuns rapid și dacă va constata că sunt probleme, Guvernul va veni cu propuneri de modificare a legii imediat, ”dacă e cazul, chiar prin ordonanță de urgență”.
”Poate este și greșeala noastră că nu am comunicat înainte de a ataca la Curtea Constituțională”, a mai spus Cioloș.
Guvernul a contestat la CCR legea privind conversia creditelor din franci elvețieni în lei, adoptată în unanimitate de Camera Deputaților ca for decizional.