Decizia luată la Paris care duce Roșia Montană cu un pas mai aproape de Patrimoniul UNESCO

Decizia luată la Paris care duce Roșia Montană cu un pas mai aproape de Patrimoniul UNESCO
Publicat: 29/10/2016, 15:53

„În intervalul 24 octombrie – 26 octombrie, la Paris, la sediul UNESCO, a avut loc cea de-a 40-a sesiune de lucru a Comitetului Patrimoniului Mondial. La aceasta sesiune, România a fost reprezentată de Irina Iamandescu (directoare în cadrul Institutului Național al Patrimoniului din București), ambasador Adrian Cioroianu, delegat permanent al României la UNESCO, și de Flavio Pironea, delegat permanent adjunct al României la UNESCO”, a anunțat Corina Șuteu pe pagina sa de Facebook.

Aceasta a explicat că în ședința din 26 octombrie, plenul a adoptat documentul care care cuprinde propunerile statelor membre pentru obiectivele de inclus în lista indicativă a UNESCO. Printre acestea a fost votată și includerea sitului Roșia Montană, propus de România, pe lista indicativă UNESCO, precizând că „includerea pe lista indicativă este un prim pas în eventuala propunere a sitului respectiv pentru a intra pe lista, mult mai restrânsă, a Patrimoniului UNESCO”, o mișcare, însă, extrem de importantă pentru parcursul viitor al zonei, a explicat Șuteu.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Se complică ancheta în cazul familiei din Suceava care a murit când se întorcea din...
Gabi Bădălău și Ramona Gabor, împreună după 15 ani! PRIMELE IMAGINI
FOTO. Alexandra Stan, imagini „interzise” pentru a susține naționala României la EURO
Tragedie în Dolj! Un băiat de doar 11 ani a murit, iar sora și mama...
Un român a fost arestat în Grecia pentru că ar fi dat foc intenționat unei...
Telefonul banal care i-a adus moartea lui Gheorghe Băicuș, militarul care și-a pierdut viața în...
Vedeta, suspectată că a apelat la medicamente pentru a slăbi RAPID. Face furori cu noua...
Un bărbat de 45 de ani din Bucureşti şi-a infectat intenţionat iubita cu HIV. Individul...
Vaticanul a dezvăluit abia acum adevărul. "Fecioara Maria care plânge" din Trevignano, un fals?
Ies la lumină noi detalii în cazul accidentului din Suceava, în care au murit cinci...
Cod roşu de senzualitate! Vedetele au făcut spectacol în public pe plajele din România
IGPR: care este, de fapt, marja de toleranță a RADARULUI?
Tabloul complet şi programul sferturilor de finală de la UEFA Euro 2024
Au fost descoperite resturi din SCOARȚA PRIMORDIALĂ a PĂMÂNTULUI!
Rusia a luat decizia astăzi, 3 Iulie. Au suspendat totul. Anunțul venit de la Kremlin
Vreme uluitoare în România. Ninge în plină vară!
Primele declarații ale soțului Ilenei Stana Ionescu după moartea actriței. Andrei Ionescu e sfâșiat de...
Un asteroid se apropie de Pământ! NASA a făcut anunțul cu puțin timp în urmă
Monica Tatoiu, despre greutățile prin care a trecut în adolescență! În ce condiții a stat...
Mesajul transmis de Prințesa Anne după ce a fost lovită de un cal. Care este...
BANCUL ZILEI. Profesorul: - Bulă, dacă într-un măr sunt 3 viermi și tu mănânci unul,...
Resturi din scoarța primordială a Pământului, descoperite în Australia
×