Distanța care îmbolnăvește

Distanța care îmbolnăvește
Publicat: 31/10/2016, 08:27

Publicată în 1995, în al șaptesprezecelea an al pontificatului, „Ut unum sint” conține trimiteri explicite la călătoria pastorală din Norvegia, Islanda, Finlanda, Danemarca și Suedia, desfășurată în iunie 1989, prima în istorie a unui Papă.

„Aș dori, în această privință, să amintesc o atitudine dictată de iubirea fraternă și impregnată de o profundă luciditate a credinței, pe care am trăit-o cu o participare intensă. Se referă la celebrările euharistice, pe care le-am prezidat în Finlanda și în Suedia în timpul călătoriei mele în țările scandinave și nordice. În momentul împăr­tășaniei, episcopii luterani s-au prezentat celebrantului. Ei au vrut să demonstreze prin acest gest dorința de a ajunge la momentul în care noi, catolici și luterani, vom putea lua parte la aceeași Euharistie, și au dorit să primească binecuvântarea celebrantului. Cu dragoste, eu i-am binecuvântat. Același gest, atât de bogat în semnificații, s-a repetat la Roma, în timpul Liturghiei pe care am prezidat-o în Piața Farnese, cu ocazia celui de-al șaselea centenar al canonizării sfintei Brigitta, la 6 octombrie 1991”.

Acest ultim episod invocat de Papa Ioan Paul al II-lea în enciclică – 600 de ani de la canonizarea Sfintei Brigitta a Suediei – care i-a pus față în față pe catolici și pe luterani, a conținut o altă premieră. În bazilica Sfântului Petru s-au rugat împreună cu Suveranul Pontif primații luterani, au cântat împreună „O, lumină a bucuriei”.

Un înalt reprezentant al delegației luterane l-a întrebat, în zilele acelea, pe Papă dacă faptul că au oficiat împreună poate fi considerat ca o recunoaștere tacită a apostolicității comunității luterane. Ioan Paul al II-lea i-a replicat, în maniera inconfundabilă a Sanctității Sale: „Întrebarea s-ar putea pune și altfel: cei doi arhiepiscopi luterani, aflați cu mine în altar, au recunoscut primatul papal?”.

Ioan Paul al II-lea nu i-a iubit pe iezuiți, marginalizându-i cât i-a stat în putință și oferind în schimb privilegii prelaturii personale Opus Dei (Lucrarea Domnului). Iată însă că tocmai un iezuit e chemat de Dumnezeu să-i continue lucrarea.

Mâine, la rugăciunea din catedrala de la Lund, și poimâine la Liturghia de la Malmö, creștinătatea catolică va exersa ceea ce Papa Francisc numește „cultura întâlnirii”. Pentru două zile, se va topi „distanța care îmbolnăvește”. Consecințele acestor două zile pot fi uriașe pentru întreaga omenire.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Dezvăluiri tulburătoare. Rana fatală a Prințesei Diana, "mică, în locul nepotrivit și foarte rară”, care...
Palatul Buckingham a început să planifice funeraliile Regelui Charles. Ce se va alege de Regina...
Fostul vicepreședinte al Parlamentului Republicii Moldova i-a cerut lui Ion Țiriac să îi premieze și...
Avertismentul pensionarilor nemulțumiți de noile decizii: „Ne-au amăgit. Or să primească la vot ce merită”...
Roxana Dobre a tăcut cât a tăcut, dar nu a mai suportat și a spus...
Site-ul unde mii de oameni își caută un partener cu care să își pună capăt...
ŞOC! Fiica lui Năstase: 'Am fost preşul lui dintotdeauna, încă de când a vărsat vin...
Recunoști fetița din imagine? Acum are 39 ani și este adorată de sute de mii...
Cât scot lunar din buzunare chiriașii din cartierul Primăverii sau Kiseleff, pentru un apartament. Capitala...
Snopit în bătaie de un vecin, Cristian a murit! "Fiecare os din fața lui e...
14 copii din Buzău au rămas orfani de tată, după un accident cumplit. Cum s-a...
Pictorial de senzaţie cu cei mai obraznici 'iepuraşi' din România. Andreea Bălan, Anda Adam, Lavinia...
Ce reprezintă litera B la o mașină cu transmisie automată. Explicația fiecărui mod
Taxiurile fără şofer le iau pâinea de la gură taxiurilor clasice: apelare facilă şi preţuri...
ASTRONOMII au obținut primele imagini cu STEAUA NORDULUI! Cum arată POLARIS?
Ungaria a abandonat. Dezastru istoric pentru Viktor Orban. Maghiarii au înlemnit
Prognoza meteo actualizată. Canicula se extinde în mai multe județe. Harta cu zonele fierbinți
Ce au vrut să mânânce Ed Sheeran și Chris Hemsworth în România. Unde au ținut...
"Ultima misiune pentru Roberta". Ea este polițista de 21 de ani, ucisă de remorca unui...
Anamaria Prodan, depre cât de mult îi seamănă copiii. Ce anume îi spunea mama ei...
Cum au murit bogații lumii pe iahtul nauragiat în apele Siciliei
BANCUL ZILEI. Bulă merge la o tipă acasă. Dormitorul era plin de jucării de pluș....
Suntem cu un pas mai aproape de implanturile care să trateze epilepsia