Prima pagină » Magazin » Doi părinți americani, acuzați că și-au injectat copiii cu heroină

Doi părinți americani, acuzați că și-au injectat copiii cu heroină

Doi părinți americani, acuzați că și-au injectat copiii cu heroină
Doi părinți din orașul american Tacoma, statul Washington, riscă să ajungă în închisoare fiind suspectați că și-ar fi injectat cei trei copii cu heroină, numind substanța ilegală "medicament care te face să te simți bine", potrivit registrelor judiciare, citate de CNN News.

Ashlee Hutt, în vârstă de 24 de ani, împreună cu Mac Leroy McIver, de 25 de ani, sunt acuzați de distribuire de substanțe ilegale minorilor, abuz infracțional și asalt al unui copil.

Cei doi părinți ar fi recunoscut asistenților sociali de stat că sunt consumatori de heroină, dar învinovățesc alte persoane că le-ar fi injectatat celor trei copii heroină.

Niciunul dintre avocații celor doi nu au fost disponibili pentru a comenta acuzațiile în fața presei. Cei doi părinți au împreună un băiețel de șase ani și două fetițe de patru, respectiv doi ani.

La data de 10 noiembrie, 2015, asistenții sociali i-ar fi găsit pe cei trei copii la domiciliul din Tacoma, alături de persoane care-și injectau heroină. În întreaga casă puteau fi găsite ace și role de folii de aluminium. Copiii prezentau vânătăi, tăieturi și semne la nivelul brațelor, ca și cum ar fi fost injectați la rândul lor cu heroină.

Băiețelul de șase ani a mărturisit asistenților sociali că cei doi părinți le-ar fi injectat lui și surorilor sale „un praf alb amestecat cu apă”, pe care îl numeau „medicament care te face să te simți bine”. Cei trei se află în prezent în custodie de protecție. La testarea pentru consumul de droguri, heroina a fost depistată în organismul a doi dintre cei trei copii.