Peste 100 de salvatori au intervenit după carambolul de pe Autostrada Soarelui

Publicat: 05/11/2016, 15:00
Actualizat: 06/11/2016, 14:39

În accident au fost implicate 60 de persoane, dintre care trei victime au decedat, 41 au fost transportate la spitale, iar alte 16 au refuzat transportul.

Persoanele care acuzau afecțiuni medicale au fost transportate de urgență la Spitalul din Lehliu și la unități medicale specializate din București, respectiv Spitalul Floreasca, Spitalul Sf. Pantelimon, Spitalul Bagdasar Arsene, Spitalul Sf. Ioan, Spitalul Universitar, Spitalul Elias și Spitalul Județean Ilfov, potrivit IGSU.

Totodată, după anunțarea evenimentului, la nivelul județului Călărași a fost activat Planul Roșu de Intervenție, fiind alertate echipaje specializate din zona de competență, precum și de la ISU București-Ilfov, Ialomița și Constanța. Totodată, au fost prealertate spitalele care dețin unități de primiri urgențe din București, pentru a fi în măsură să primească răniții, mai anunță IGSU.

La fața locului au acționat 94 de pompieri din cadrul Inspectoratului General pentru Situații de Urgență (ISU Călărași, ISU București-Ilfov, ISU Ialomița și ISU Constanța) și 9 medici de la Spitalul de Urgență Floreasca și Unitățile de Primiri Urgențe Călărași și Ialomița, fiind implicate 12 echipaje de prim ajutor SMURD, o unitate de terapie intensivă mobilă SMURD, trei pentru descarcerare, un spital mobil, cinci autospeciale de transport personal și victime multiple, o autospecială de stingere cu modul de prim ajutor și 10 ambulanțe ale Serviciilor de Ambulanță din județele Ialomița, Călărași, Constanța și București-Ilfov.

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Rezultate parțiale alegeri prezidențiale 2024, turul 1. Marcel Ciolacu, pe primul loc. Surpriza de pe...
Gigi Becali, DERAPAJ rușinos la adresa Elenei Lasconi! A spus-o public, ca toată România să...
FOTO. Jaqueline Cristian, imagini fabuloase în costum de baie
Secretul succesului suveranistului Călin Georgescu la alegerile prezidențiale. Este la un pas de turul 2|ANALIZǍ
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu...
Ce avere are Călin Georgescu, candidatul care a provocat cea mai mare surpriză la alegerile...
George Simion susține că a intrat în turul 2 și acuză „manipularea prin sondaje toxice”....
Au fost publicate REZULTATELE de la ora 22:44. Răsturnare de situație a voturilor! Cine e...
Care este cea mai sănătoasă salată de vinete din România, potrivit lui Dragoș Pătraru
Mircea Geoană, după exit-poll: "Surprinzător și dezamăgitor. Celor mai tineri vreau să le dau ștafeta"
Șoșoacă despre Călin Georgescu: E un...
O nouă taxă pentru românii care stau la bloc. Când va fi introdusă și cât...
De ce boală secretă suferea Gabriel Cotabiță! Acum s-a aflat de ce transpira excesiv. Artistul...
Amendă pentru depășirea vitezei legale cu până la 10 km/h?
Referendum local în Capitală. Rezultat: Referedumul a trecut pragul şi varinta DA are peste 50%....
ADEVĂRUL despre România în Al Doilea Război. „Am avut norocul să...”
Anunț șocant despre Ion Iliescu. Ce s-a întâmplat cu fostul președinte al României
Rezultate BEC, se numără voturile. Răsturnare de situație
Cum a apărut Ilinca Simion la o secție de votare din București. George Simion a...
Călin Georgescu, prima reacție după exit poll-urile de la închiderea urnelor: „Poporul român a ales...
Oana Roman, mesaj trist despre moartea prietenilor ei, Gabriel Cotabiță și Marius Bațu. „Bucurați-vă, fraților,...
Orgoliul și mândria l-au ţinut pe Mihai Bendeac departe de Gabriel Cotabiţă: "Iartă-mă. Deși e...
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Nevasta mea s-a îmbrăcat în polițistă și mi-a spus..
Românii au taxe mai mici pe muncă decât vecinii lor, dar rămân cu mai puţini...