Prima pagină » Știri » Ministrul Educației, nemulțumit de starea manualelor din România: „Să găsim oameni care să știe să scrie”

Ministrul Educației, nemulțumit de starea manualelor din România: „Să găsim oameni care să știe să scrie”

Ministrul Educației, nemulțumit de starea manualelor din România:
Mai multe pe gandul.info

Mircea Dumitru a declarat, luni, la UBB Cluj-Napoca, la o dezbatere pe tema analfabestimului funcțional, că cele mai bune manuale pe care le-a văzut au fost cele scrise în spațiul anglo-saxon.

„Fiind profesor de logică de foarte mulți ani, am putut să fac un studiu comparativ și aș putea să vă spun, chiar gândindu-mă la modul cum sunt concepute manualele în funcție de culturile specifice din care provin autorii, spun absolut deschis, chiar dacă o să atrag iar anumite critici, cele mai bune manuale pe care le-am văzut au fost cele scrise în spațiul anglo-saxon. În domeniul științific. Manuale clare, manuale scrise pentru elevi, nu pentru profesori, nu pentru colegi, deci nu sunt scrise pentru ca autorul să arate cât este de bine pregătit și cât de sofisticată este gândirea lui științifcă, un manual țintit pentru ca elevul să dorească să citească, să învețe. Ar trebui făcut un efort să găsim oameni care să știe să scrie manuale”, a spus ministrul.

Potrivit acestuia, manualul nu este singurul document didactic, nu este cheia pentru toate problemele educației, dar în lipsa unor manuale bune nu se va putea dezvolta calitatea în educație.