Cum văd politicienii români victoria lui Trump. Iohannis: „SUA poate conta pe sprijinul României în promovarea democrației”

Cum văd politicienii români victoria lui Trump. Iohannis: „SUA poate conta pe sprijinul României în promovarea democrației
Publicat: 09/11/2016, 18:32

„Președintele României, Klaus Iohannis, a adresat o scrisoare de felicitare Președintelui ales al Statelor Unite ale Americii, Donald Trump. Cu acest prilej, șeful statului român a evidențiat relația solidă dintre România și Statele Unite ale Americii, prin Parteneriatul Strategic pentru Secolul XXI, element cheie în dezvoltarea profilului strategic al țării noastre, în calitate de membru NATO și UE. Totodată, Președintele Klaus Iohannis a subliniat angajamentul ferm al României de a aprofunda cooperarea bilaterală în domeniul securității și de a continua să acționeze, în calitate de aliat și partener strategic de încredere al SUA, conștient de toate implicațiile care decurg din această postură”, se arată într-un comunicat al Administrației Prezidențiale, remis Mediafax.

Potrivit sursei citate, președintele României a mai transmis, în mesajul său, și că „dimensiunea de securitate a Parteneriatului Strategic cu SUA, caracterizată de o cooperare continuă și aprofundată, a înregistrat numeroase succese și a permis României să acționeze astăzi ca furnizor de securitate în regiune, în Europa și nu numai. România este pe deplin conștientă de responsabilitățile care provin din calitatea de aliat și partener strategic al SUA”.

Mesajul lui Iohannis mai arată că „România înțelege pe deplin să contribuie la eforturile comune menite să promoveze stabilitatea și securitatea în regiune și la nivel global” și subliniază că‎ „România este pregătită și capabilă să aprofundeze cooperarea bilaterală în domeniul securității”.

„Președintele Klaus Iohannis a accentuat și importanța dezvoltării dimensiunii economice a Parteneriatului Strategic cu SUA, care oferă numeroase oportunități de a aduce mai multă prosperitate, în beneficiul ambelor națiuni. Șeful statului a exprimat întreaga disponibilitate de a conlucra cu noul președinte american în promovarea obiectivelor comune și a unei relații transatlantice puternice și dinamice, arătând că SUA poate conta pe sprijinul ferm al României în promovarea democrației, drepturilor omului și statului de drept”, se mai arată în mesajul de la Cotroceni.

Dacian Cioloș îl felicită pe Donald Trump

Premierul Dacian Cioloș a transmis o scrisoare de felicitare președintelui ales Donald Trump și vice-președintelui ales, Michael Richard Pence, subliniind importanța parteneriatului strategic dintre România și SUA, se arată într-un comunicat de presă transmis de Guvernul României.

„Cu această ocazie, prim-ministrul Cioloș a subliniat importanța Parteneriatului Strategic dintre România și SUA, fundamentat pe valori și responsabilități împărtășite, ca fiind unul solid ce oferă premisele pentru dezvoltarea sa pe mai departe, în toate dimensiunile. România este și va rămâne un aliat și partener de încredere al SUA. Cooperarea dintre România și SUA contribuie la asigurarea securității comune și a întregii comunități transatlantice:”, se arată într-un comunicat de presă.

Alina Gorghiu: „Mesajul alegerilor americane este acela că nevoile și așteptările oamenilor nu trebuie ignorate”

O reacție a venit și din partea președintelui PNL, Alina Gorghiu. Aceasta a ținut să precizeze că mesajul alegerilor din America este unul clar, acela că politicienii nu trebuie să ignore nevoile și așteptările oamenilor.

„A fost un rezultat surprinzător dacă ținem cont de sondajele de opinie pre-electorale, dar este un rezultat clar, o victorie clară. (…) Din punctul meu de vedere, mesajul alegerilor americane este acela că nevoile și așteptările oamenilor nu trebuie ignorate. Atunci când anumite trenduri sau anumite politici publice afectează cetățenii, ele nu trebuie ignorate”, a declarat pentru MEDIAFAX președintele PNL Alina Gorghiu

Alina Gorghiu afirmat că partidele politice și clasa politică trebuie să asculte ce-și doresc oamenii și să le rezolve problemele.

Președintele PNL a afirmat că relațiile dintre România și SUA vor fi în continuare foarte bune.

„Să nu uităm că sub un președinte republican, George W. Bush, România a intrat în NATO și și-a consolidat mult relația de apropiere față de SUA.Sunt convinsă că SUA va rămâne același aliat de încredere în cadrul NATO, aceeași țară care menține relații foarte bune cu Uniunea Europeană. Parteneriatul SUA – UE, piatra de temelie a stabilității economice globale și NATO, cea mai puternică alianță militară din istorie, vor continua să joace rolurile pozitive pe care le-au jucat până acum”, a mai spus pentru MEDIAFAX președintele PNL.

Alina Gorghiu a mai spus că Donald Trump și Partidul Republican „merită felicitări pentru victorie”.

„Au câștigat împreună și Președinția, și alegerile parțiale pentru Senat și Camera Reprezentanților, deci o victorie pe linie”, a afirmat Gorghiu.

Candidatul republican, Donald Trump, a câștigat scrutinul prezidențial din Statele Unite, depășind pragul de 270 de electori federali, conform proiecțiilor realizate de agenția de știri Associated Press.

După anunțarea proiecțiilor din statul Wisconsin, Donald Trump are cel puțin 274 de voturi ale electorilor federali, devenind astfel al 45-lea președinte al Statelor Unite.

Liviu Dragnea: „O victorie a democrației”

Președintele PSD Liviu Dragnea a declarat miercuri că alegerea lui Donald Trump este „o victorie a democrației”, afirmând că prin această alegere americanii au transmis un mesaj despre cât de important este ca liderii să le înțeleagă problemele economice și să ofere soluții.

„Cetățenii Statelor Unite au decis. În primul rând, este o victorie a democrației. Votanții au trimis un mesaj despre cât de important este ca liderii pe care îi aleg să le înțeleagă problemele economice și să vină cu soluții”, a spus Dragnea, pe Facebook.

Dragnea s-a declarat convins că parteneriatul României cu Statele Unite va rămâne unul puternic.

„Sunt optimist după declarațiile de acum o oră ale Președintelui ales referitoare la menținerea parteneriatelor internaționale ale Statelor Unite. Sunt convins că parteneriatul României cu Statele Unite va rămâne unul puternic”, a mai scris liderul social-democraților.

Cristian Diaconescu, fost ministru de Externe: „Este mai necesar ca oricând un proiect regional de securitate”

România are nevoie de un proiect regional de securitate, care să reflecte interesele de stabilitate ale tuturor statelor din zonă și care să fie sprijinit în mod activ de Statele Unite, a declarat miercuri pentru MEDIAFAX fostul ministru de Externe Cristian Diaconescu.

„Este mai necesar ca oricând un proiect regional de securitate, care să reflecte interesele de stabilitate ale tuturor statelor din zonă și care să fie sprijinit în mod activ de SUA”, a spus Diaconescu, care vede un aranjament de securitate de acest tip drept o consecință a aplicării deciziilor summit-ului NATO de la Varșovia.

„Aplicarea deciziilor Summit-ului de la Varșovia din 2016 presupune nu numai o prezență militară avansată, ci și promovarea unei viziuni de securitate care să țină seama de factorii destabilizatori cu care se confrunta România la intersecția a trei zone de interese strategice”, a detaliat fostul ministru de Externe.

Diaconescu crede că, după alegerea candidatului republican Donald Trump ca președinte al Statelor Unite, relațiile de parteneriat strategic aprofundat româno-american trebuie să își păstreze „continuitatea și substanța”, să se conserve cadrul de cooperare existent, dar și să existe o viziune a unor noi dezvoltări ale interesului comun româno-american.

„Relațiile de Parteneriat Strategic Aprofundat dintre cele două state vor trebui să își păstreze valențele de continuitate și substanță pe toate domeniile asupra cărora s-a convenit. Prin dialog și cooperare bilaterală cu noua Administrație de la Washington, România va încuraja și implicarea politică, diplomatică și militară a SUA în Europa de Sud-Est și bazinul Mării Negre. În perioada imediat următoare, România va trebui sa conserve în relația cu SUA cadrul de cooperare constituit În timp și să aibă viziunea de perspectivă privind dezvoltarea de domenii noi de interes comun”, a mai spus pentru MEDIAFAX fostul ministru de Externe Cristian Diaconescu.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Aviația rusă anunță că desfășoară pentru prima dată în conflictul cu Ucraina avionul stealth de...
Criminalul din Brăila nu se mai poate STĂPÂNI! Anchetatorii sunt șocați de comportamentul lui. Ce...
FOTO. Fosta ispită de la Insula Iubirii nu ratează nicio ocazie să își arate dragostea...
Soțul Marinei, dentista ucisă în cabinet, rupe tăcerea! Ce mărturisire a făcut în plină anchetă
O fetiță de 3 ani a sunat la 112 și a spus că tatăl ei...
Cine este șoferul care a ucis un copil de 9 ani pe Șos. Gării Cățelu....
Actrița CELEBRĂ care a murit SUBIT la 32 de ani. Abia acum ies la iveală...
ANIMAŢIE. Cum s-a produs accidentul din Pantelimon, în care un băiat de 9 ani a...
UPDATE Doi frați, loviți în plin de o mașină în Pantelimon. Băiatul de 9 ani...
„Ne-am bătut până la ultimul braț”. David Popovici, prima reacție după câștigarea medaliei de aur...
Au făcut spectacol în valurile mării! Laurette, Andra sau Alexandra Stan nu au ţinut cont...
Noi imagini cu Dacia Bigster. Noul SUV de la Dacia va decima concurența - GALERIE...
David Popovici e campion olimpic la 200 metri liber şi aduce prima medalie pentru România...
MOTIVUL SECRET pentru care METEOROLOGII nu fac PREDICȚII precise
Se interzic mașini în România. Apare o nouă taxă auto în orașe. Amendă 500 lei/zi,...
Românii, mai săraci din toamnă. Vestea care le pune capac
Mireasa sezon 10, 29 iulie 2024. Cine sunt concurentele din noul sezon al show-ului matrimonial
UPDATE Doi frați, loviți în plin de o mașină în Pantelimon. Băiatul de 9 ani...
Jador, declarații neașteptate despre relația cu Oana Ciocan: „Am încercat să fac copii cu Oana....
Scandal la deschiderea Jocurilor Olimpice 2024! Mesajul transmis de organizatori după ce scena asemănătoare „Cinei...
BANCUL ZILEI. - Bulă, de ce n-o săruţi pe tanti Mioara?
Iată domeniile în care sunt estimate creșteri de prețuri!