„În acest moment, nu voi face comentarii pe tema conținutului negocierilor…, dar pot spune că abordarea noastră nu va fi nici agresivă, nici naivă”, a declarat Michel Barnier după întrevederea pe care a avut-o la Bratislava cu Robert Fico, premierul Slovaciei.
„Prioritatea fundamentală va fi unitatea celor 27 de state membre UE și aplicarea celor patru libertăți fundamentale”, a adăugat Barnier.
Theresa May, premierul Marii Britanii, speră că va reuși menținerea accesului la piața internă a UE după Brexit fără însă a avea contribuții semnificative la bugetul comunitar și fără a permite circulația liberă a cetățenilor europeni pe teritoriul britanic. Liderii UE au avertizat că Marea Britanie nu va avea acces privilegiat la piața comunitară.