„În intervalul menționat aria precipitațiilor va cuprinde treptat toată țara, începând cu regiunile vestice și sud-vestice. Cantitățile de apă vor depăși local 20 l/mp și pe arii restrânse 40, 50 l/mp, în special în zona montană, Transilvania și Moldova. Vor fi ploi pe arii extinse, iar începând din a doua parte a nopții de sâmbătă spre duminică (12/13 noiembrie) și pe parcursul zilei de duminică, 13 noiembrie, ploile se vor transforma în lapoviță și ninsoare în nord, nord-est, centru și trecător în vest. Vântul va avea intensificări temporare în toate regiunile, cu viteze ce vor depăși la rafală 50, 60 km/h”, anunță ANM.
Potrivit meteorologilor, începând din după-amiaza zilei de sâmbătă vor predomina ninsorile în toate zonele de munte.