Igor Dodon propune alegeri parlamentare anticipate, pentru a înlătura Guvernul proeuropean de la Chișinău

Igor Dodon propune alegeri parlamentare anticipate, pentru a înlătura Guvernul proeuropean de la Chișinău
Publicat: 14/11/2016, 13:13
Actualizat: 18/08/2017, 01:36

Într-un interviu telefonic pentru postul Rossiya 24, Dodon a explicat că această inițiativă vizează înlăturarea actualului Guvern proeuropean astfel încât aliații lui să își poată implementa proiectele.

Prorusul Igor Dodon este noul președinte al Republicii Moldova El a obținut 53,2% din voturi, în timp ce pentru Maia Sandu au optat 46,8% dintre electori.

O victorie a socialistului prorus Igor Dodon în scrutinul prezidențial din Republica Moldova ar consolida influența Rusiei în Europa de Est, pe fondul ascensiunii politicienilor eurosceptici și antisistem pe întregul continent, nota Financial Times, cu doar două zile înaintea scrutinului prezidențial din Moldova.

„Victoria lui Igor Dodon ar consolida influența Moscovei în Europa de Est pe fondul ascensiunii politicienilor eurosceptici și antisistem pe întregul continent. Igor Dodon, care a pledat și pentru recunoașterea regiunii Crimeea ca parte a Rusiei, se confruntă cu Maia Sandu, un politician proeuropean, în primul scrutin prezidențial cu vot direct organizat în Republica Moldova în 20 de ani. Scrutinul programat duminică în R.Moldova coincide cu alegerile prezidențiale din Bulgaria, unde favoritul militează tot pentru consolidarea relațiilor cu Moscova”, explică Financial Times.

Alegerile prezidențiale din Republica Moldova și Bulgaria au loc la doar câteva zile după ce victoria lui Donald Trump a generat semne de întrebare privind continuarea susținerii Statelor Unite ale Americii pentru țările central și est-europene, supuse presiunilor Rusiei.

„În cazul în care Igor Dodon și Ramen Radev vor câștiga alegerile, situația ar putea trage un semnal de alarmă la Bruxelles, pe fondul intensificării în estul Europei a sentimentelor de revoltă față de valorile UE. În această categorie intră premierul Ungariei, Viktor Orban, și Milos Zeman, președintele Cehiei, amândoi pledând pentru îmbunătățirea relațiilor cu Moscova”, notează FT.

„Chiar dacă, teoretic, Parlamentul are mai multă putere în Republica Moldova decât președintele, faptul că președintele va fi ales pentru prima dată după două decenii prin sufragiu direct ar putea consolida rolul acestei poziții. În plus, Dodon a semnalat că va încerca să convoace alegeri parlamentare dacă va câștiga, situație care ar putea aduce la putere un guvern prorus”, explică Financial Times.

Igor Dodon a argumentat că „este singurul politician care vrea și poate restabili relațiile bune cu Rusia”, subliniind că „va proteja valorile creștine și familia tradițională”. „Sunt un susținător al instituțiilor ecleziastice și am luptat împotriva culturii gay din societatea noastră”, a spus Dodon.

Cine este Igor Dodon

Igor Dodon s-a născut în satul Sadova din raionul Călărași, la 18 februarie 1975. După ce a terminat școala medie, s-a înscris la Facultatea de Economie a Universității Agare. În paralel a studiat și managementul. A obținut titlul de doctor în domeniul pieței valorilor mobiliare.
După absolvirea instituțiilor de învățământ, din iulie 1997 Igor Dodon a activat la Bursa de Valori a Moldovei. În perioada noiembrie 2001-mai 2005, a fost președinte și membru al Consiliului de directori al Depozitarului Național de Valori Mobiliare al Moldovei SA. În perioada septembrie 2002 – mai 2005 a activat în funcția de președinte al Bursei Universale de Mărfuri a Moldovei.
A ajuns unul dintre cei mai tineri viceminiștri ai economiei (2005), iar mai târziu a devenit ministru al economiei (2006-2009) și chiar vicepremier (2008 – 2009). Funcțiile deținute în Executiv l-au apropiat de lumea politică, astfel că în 2009, președintele PCRM, Vladimir Voronin, i-a propus să se înscrie în partid. S-a înscris abia în martie 2010, când PCRM nu mai era la putere. Totuși, Igor Dodon a fost prim-viceprim-ministru și ministru al economiei și comerțului în guvernul comunist condus de Zinaida Greceanîi, până în 2 septembrie 2009.
Pe 4 noiembrie 2011 împreună cu Greceanîi și Abramciuc a părăsit facțiunea PCRM. La 18 decembrie 2011, la cel de-al 10-lea Congres al PSRM Igor Dodon a fost ales președinte a Partidului Socialiștilor din Republica Moldova. Între 2012 și 2014, Igor Dodon a organizat periodic proteste în fața Primăriei Municipiului Chișinău, cerându-i demisia primarului Dorin Chirtoacă. Totodată, pe 29 martie 2012, Igor Dodon a invitat partidele să inițieze un referendum de schimbare a drapelului național al Republicii Moldova, cu un steag bicolor roșu-albastru. Câteva luni mai târziu, în noiembrie 2012, a publicat pe contul său de Facebook o fotografie în care a apărut îmbrăcat în haine cu Drapelul Federației Ruse pe ele.
Dodon este căsătorit și are doi copii.
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
„Greșeala incredibilă” pe care a făcut-o echipajul superiahtului lui Mike Lynch. „A fost o serie...
ŞOC! Fiica lui Năstase: 'Am fost preşul lui dintotdeauna, încă de când a vărsat vin...
Fostul vicepreședinte al Parlamentului Republicii Moldova i-a cerut lui Ion Țiriac să îi premieze și...
Avertismentul pensionarilor nemulțumiți de noile decizii: „Ne-au amăgit. Or să primească la vot ce merită”...
Roxana Dobre a tăcut cât a tăcut, dar nu a mai suportat și a spus...
FOTO Povestea lui Oleksandr Budko, soldatul căruia i-au fost amputate picioarele, dar care a devenit...
Acestor pensionari români li se va mări pensia cu 1.000 de lei, după recalcularea de...
Recunoști fetița din imagine? Acum are 39 ani și este adorată de sute de mii...
Afacerea deschisă de Vlad în Capitală: a început cu un spaţiu mic, iar după 6...
Descoperire șocantă la autopsia lui Filip, băiețelul mort la bazin
Tu ai văzut-o? Melania a dispărut misterios în timpul unei vacanțe în Turcia. Ce spune...
Pictorial de senzaţie cu cei mai obraznici 'iepuraşi' din România. Andreea Bălan, Anda Adam, Lavinia...
Ce reprezintă litera B la o mașină cu transmisie automată. Explicația fiecărui mod
Taxiurile fără şofer le iau pâinea de la gură taxiurilor clasice: apelare facilă şi preţuri...
Cel mai RAPID ÎNCĂRCĂTOR din lume! Încarcă ORICE TELEFON în mai puțin de...
UE, ordin pentru grupele de muncă la pensie. Olguța Vasilescu: N-au vrut să accepte
Secretele averii lui Alexandru Arșinel. Cum au fost împărțiți banii
VIDEO | Momentul frapant când o femeie sare gardul la zoo ca să mângâie un...
"Ultima misiune pentru Roberta". Ea este polițista de 21 de ani, ucisă de remorca unui...
Anamaria Prodan, depre cât de mult îi seamănă copiii. Ce anume îi spunea mama ei...
Ghinion după ghinion pentru Lino Golden! Artistul, implicat într-un nou accident: ”Cum am început eu...
BANCUL ZILEI. Bulă merge la o tipă acasă. Dormitorul era plin de jucării de pluș....
David Niven, al doilea James Bond. Sublocotenent, scriitor și actor de Oscar