Prima pagină » Știri politice » Relu Fenechiu, condamnat la 3 ani și 10 luni după ce a recunoscut faptele

Relu Fenechiu, condamnat la 3 ani și 10 luni după ce a recunoscut faptele

Relu Fenechiu, condamnat la 3 ani și 10 luni după ce a recunoscut faptele
Relu Fenechiu, fost ministru al Transporturilor, în prezent încarcerat, a fost condamnat de Tribunalul București la trei ani și zece luni de detenție pentru trafic de influență și spălare a banilor, decizia fiind urmare a unui acord de recunoaștere a vinovăției încheiat cu procurorii.

„Admite acordul de recunoaștere a vinovăției încheiat cu privire la inculpatul Fenechiu Relu. Condamnă inculpatul la pedeapsa finală de 3 ani și 10 luni închisoare. Menține măsura arestării preventive. Confiscă de la inculpat echivalentul în lei, la data punerii în executare a prezentei, suma de 901.526,38 euro”, se arată în decizia Tribunalului București.

Hotărârea nu este definitivă însă, având în vedere că este vorba despre un acord de recunoaștere a vinovăției avizat de judecător, decizia va rămâne finală după ce va expira termenul în care poate fi atacată.

Procurorii anticorupție din Ploiești l-au trimis în judecată pe Relu Fenechiu, fost ministru al Transporturilor, pe 14 octombrie, pentru trafic de influență și spălare de bani, fapte pe care le-ar fi comis în calitate de deputat, acesta semnând un acord de recunoaștere a vinovăției, în prezența avocatului, prin care cele două părți s-au pus de acord în privința pedepsei, urmând să execute 3 ani și zece luni dacă judecătorii vor fi de acord.

„În perioada 2012-2014, inculpatul Fenechiu Relu, a pretins și a primit de la o firmă de software, un procentaj de 15% din valoarea unor contracte promovate de Ministerul Justiției (în valoare de 13.990.059 lei fără TVA) și de o societate farmaceutică cu acționar majoritar Ministerul Sănătății (în valoare de 8.130.721 lei, fără TVA), pentru sprijinul promis și acordat în câștigarea și derularea acestor proiecte. Concret, sprijinul acordat de inculpatul Fenechiu Relu s-a materializat în intervenția sa la funcționari din cadrul Ministerul Justiției sau la persoane din conducerea societății farmaceutice, asupra cărora avea influență la acel moment”, transmiteau procurorii la trimiterea în judecată.

În schimb, Fenechiu ar fi primit de la reprezentanții firmei de software, prin intermediul a două societăți pe care le controla, suma totală de 3.966.716,11 lei, adică peste 900.000 euro.

„Pentru a disimula proveniența ilicită a banilor, inculpatul Fenechiu Relu i-a determinat pe reprezentanții firmei de software să încheie cu societățile respective mai multe contracte de prestări servicii, care în realitate nu au fost executate”, explica DNA.

Fostul ministru al Transporturilor a fost condamnat definitiv, pe 30 ianuarie 2014, la cinci ani de închisoare cu executare, iar fratele acestuia, Lucian Fenechiu, a primit o pedeapsă tot de cinci ani de închisoare cu executare, în dosarul „Transformatorul”.

Citește și