Prima pagină » Magazin » Cel mai murdar loc se află în frigider. Ce au descoperit cercetătorii

Cel mai murdar loc se află în frigider. Ce au descoperit cercetătorii

Cel mai murdar loc se află în frigider. Ce au descoperit cercetătorii
În opinia cercetătorilor britanici, frigiderul ar putea fi unul dintre cele mai murdare obiecte din bucătărie, fiind vorba în primul rând despre sertarul pentru depozitarea fructelor și legumelor.

Potrivit «Vestnik Zdorovia», sertarul pentru depozitarea fructelor și legumelor ar putea conține în jur de 8.000 de bacterii pe fiecare centimetru pătrat, ceea ce depășește de 750 de ori nivelul maxim considerat sigur de securitatea sanitară, scrie Descoperă.

Normele sanitare standard recomandă ca suprafețele de preparare și depozitare a alimentelor să conțină maximum zece unități de bacterii pe centimetru pătrat.

Potrivit specialiștilor, în sertarul pentru depozitarea fructelor și legumelor din frigider pot fi descoperite bacterii mortale cum ar fi salmonella, E.coli și listeria, în special dacă în sertar s-au aflat o lungă perioadă produse alterate sau mucegăite.

Rezultatele respective au fost obținute în urma unei analize a probelor prelevate din sertarele a 30 de frigidere.

Experții recomandă să facem în mod frecvent curățenie în frigider, cel puțin o dată pe lună, atrăgând o atenție deosebită sertarului pentru depozitarea fructelor și legumelor. Acesta trebuie spălat  folosind cantități importante de apă fierbinte și mult detergent.

Autor