Prima pagină » Știri externe » ONU condamnă abuzurile din Crimeea

ONU condamnă abuzurile din Crimeea

ONU condamnă abuzurile din Crimeea
Comisia de Adunarea Generală a ONU pe probleme umanitare și sociale a aprobat o rezoluție propusă de statul ucrainean prin care condamnă situația abuzurilor la adresa drepturilor omului din Crimeea, informează site-ul agenției Tass.

Rezoluția a fost susținută de 73 de state, printre care SUA, Marea Britanie, Canada și statele Uniunii Europene. Alte 23 de state au votat împotriva acesteia, inclusiv Rusia, Armenia, Belarus, Venezuela, China și India.

Documentul de patru pagini, propus de Ucraina, condamnă discriminări neconfirmate și abuzuri ale drepturilor omului împotriva localnicilor din Peninsula Crimeea, inclusiv împotriva minorităților tătare și ucrainene.

Documentul, potrivit unui diplomat rus, servește drept un exemplu al felului în care drepturile omului pot fi folosite ca un „instrument în cadrul jocului politic”.

Rezoluția va fi adusă în fața Adunării Generale ONU în luna decembrie, unde va fi cel mai probabil adoptată în urma unui vot similar.

Liderul politic din Crimeea, Serghei Akisonoc, a condamnat rezoluția ONU, declarând că nu au existat niciodată abuzuri împotriva minorităților din Peninsula Crimeea.

Citește și