Prima pagină » Știri externe » Autorul atentatelor din New York și New Jersey, pus oficial sub acuzare

Autorul atentatelor din New York și New Jersey, pus oficial sub acuzare

Autorul atentatelor din New York și New Jersey, pus oficial sub acuzare
Procurorii federali din New York l-au pus oficial, miercuri, sub acuzare pe Ahmad Khan Rahimi, cele opt învinuiri aduse în rechizitoriu fiind legate de plasarea mai multor bombe în luna septembrie, una dintre acestea provocând 30 de răniți în cartierul Chelsea, transmite EFE.

Rahimi, cetățean american născut în Afganistan, ar fi plasat mai multe bombe în New York și în localități din statul vecin, New Jersey, și a fost arestat pe 19 septembrie într-un schimb de focuri cu agenții de poliție.

Procurorul federal al districtului sud din New York, Preet Bharara, a informat într-un comunicat că Rahimi se va afla în fața unui mare juriu în instanță pentru presupusele sale „acte violente de terorism”, într-un proces prezidat de judecătorul Richard M. Berman.

Rahimi este acuzat de plasarea a două bombe în cartierul new-yorkez Chelsea, pe 17 septembrie, una dintre acestea cauzând 30 de răniți, iar cealaltă a fost localizată fără ca să explodeze, anunță televiziunea publică.

În aceeași zi, suspectul ar fi plasat o altă bombă artizanală în Seaside Park, în statul New Jersey, care nu a provocat răniți și nici pagube materiale.

De asemenea, este acuzat de a fi abandonat cinci mecanisme într-o stație de tren în localitatea Elizabeth, pe 18 septembrie, dar doar unul dintre acestea a explodat ziua următoare când s-a încercat a fi dezamorsat de un robot al poliției.

Aceste acte s-au desfășurat în timp ce New York-ul primea mai mult de o sută de lideri politici pentru un summit al ONU asupra refugiaților, care a avut loc pe 19 septembrie, și dezbateri la înalt nivel ale Adunării Generale, care au început ziua următoare.

Deși din 20 septembrie s-a prezentat o plângere penală contra celui arestat, rechizitoriul remis instanței federale a fost făcut public miercuri.

Procesul a fost amânat din cauza rănilor suferite de de suspect în schimbul de focuri cu poliția când a fost arestat, în localitatea Linden, în New Jersey, tot atunci fiind răniți și doi agenți de poliție.

Rahimi se confruntă cu patru capete de acuzare care îi pot aduce o condamnare maximă de închisoare pe viață, între care folosirea unei arme de distrugere în masă, precum și alte acuzații cu condamnări care merg de la 20 la 30 de ani de închisoare.

Presupusul autor al atentatelor cu bombă comise la jumătatea lunii septembrie la New York și în statul New Jersey (est) a pledat, la jumătatea lunii octombrie, nevinovat de pe patul său de spital, prima audiere după arestarea sa în cursul căreia a fost grav rănit, relata la acel moment AFP.

Reprezentat de un avocat numit din oficiu, Ahmad Khan Rahimi, 28 de ani, a pledat oficial nevinovat la capetele de acuzare de tentativă de ucidere a unor polițiști și posesie ilegală de arme de foc. Acuzații legate toate de atacul armat care a dus la reținerea sa la 19 septembrie în New Jersey când au fost răniți și doi polițiști.

Pe lângă capetele de acuzare din New Jersey, el mai este pus sub acuzare la nivel federal pentru utilizare de arme de distrugere în masă, atac cu bombă într-un loc public, distrugere a unor bunuri private și utilizare a unui dispozitiv distructiv pentru a comite o crimă violentă în conexiune cu atentatele.

În timpul scurtei audieri prin videoconferință, Ahmad Khan Rahimi a răspuns cu o voce slabă și numai monosilabic la întrebările judecătorului Regina Caulfield.

El era acoperit cu un cearceaf până la gât, lăsând să i de vadă barba deasă. Avocatul numit din oficiu, Peter Liguori, s-a aflat lângă el, în ținută de spital și cu mănuși antiseptice albastre.

Ahmad Khan Rahimi este singurul suspect pentru atentatul cu bombă care avut loc la 17 septembrie în cartierul Chelsea din Manhattan, soldat cu 31 de răniți ușor.

El mai este bănuit că a pus, în același weekend, alte bombe artizanale la New York și în New Jersey, unde a explodat numai una, fără să facă victime.

După arestarea sa, au fost găsite o serie de notițe în care tânărul, după ce a efectuat mai multe călătorii în Afganistan și Pakistan, a scris despre Ben Laden și un ideolog al organizației Al-Qaida, subliniind motivațiile sale jihadiste.

Autor