Pe cine susține ALDE premier: „Am decis să luăm o decizie”

Pe cine susține ALDE premier: „Am decis să luăm o decizie
Publicat: 20/11/2016, 17:43

„Din discuțiile pe care le-am avut cu colegii în interiorul partidului, dar și din interacțiunea pe care aceștia au avut-o în această perioadă cu electoratul a rezultat necesitatea ca partidul nostru, ALDE, să aibă un candidat desemnat pentru funcția de prim-ministru după alegerile parlamentare din 11 decembrie. Din analizele, care nu au fost foarte profunde, pe care le-am avut în interiorul partidului, din propunerile pe care le-au înaintat colegii astăzi a rezultat faptul că candidatul nostru cu care vom merge la negocieri să fie Călin Popescu Tăriceanu”, a anunțat copreședintele ALDE, Daniel Constantin.

El a spus că experiența pe care o are, dar și rezultatele pe care le-a avut Executivul condus de Tăriceanu în perioada 2004-2008, dar și pentru faptul că românii au simțit în buzunare transferul de bunăstare, au fost motivele pentru care Călin Popescu a fost desemnat pentru această funcție de liderii ALDE.

La rândul său, Călin Popescu Tăriceanu a spus că, în ultima perioadă, a fost întrebat de oameni „de ce nu mai candidează” pentru funcția de premier.

„Sigur că nu poți candida pentru o astfel de funcție, dar fiecare partid , cred că în mod obligatoriu, trebuie să arate cetățenilor care sunt liderii care vor conduce, în cazul în care ne vor da votul, destinele lor. Aceasta e situația în care ne-am găsit și am decis să luăm o decizie”, a declarat Călin Popescu Tăriceanu.

Întrebat cum vede faptul că PSD refuză să spună ce premier propune, el a spus că fiecare partid își definește propria strategie și tactică de campanie.

„Asta nu înseamnă că nu putem să colaborăm”, a adăugat Tăriceanu.

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Israelul își pregătește răzbunarea pentru Iran: ce ținte sunt luate în vizor și când poate...
Ce se întâmplă în fosta vilă a lui Irinel Columbeanu! Vecinii sunt disperați, nu mai...
FOTO. Ea e gimnasta sexy căreia bărbații i-au cerut apa în care a făcut baie!
Demisii în lanț la o multinațională care le-a cerut angajaților să vină 5 zile pe...
Paul este motociclistul care a murit nevinovat la 18 ani, după ce a fost lovit...
Imagini greu de privit din Israel. Cratere uriașe, resturi de rachete și cartiere distruse în...
Eclipsă inelară de Soare astăzi. De la ce oră și în ce regiune poate fi...
Prințesa Diana și propunerea indecentă făcută de Mohamed Al Fayed: „A ieșit din biroul lui...
Trucul care te ajută să plătești mai puțin la gaze. Factura va fi mult mai...
Topul judeţelor în funcţie de salariul mediu. În Bucureşti se câştigă aproape dublu faţă de...
Ana-Maria Vasiliu l-a înșelat pe Gabriel?! Soacra a rupt tăcerea: "Nu te omoară nimeni degeaba"
Accident teribil în Teleorman! Gabriela a murit la doar 40 de ani, după ce s-a...
ULTIMĂ ORĂ! Unde va fi înmormântat Irinel Columbeanu
Anvelopele M+S, interzise în Germania începând cu această lună
Iranul a lansat aproape 200 de rachete către Israel. Atacul a fost „mult mai mare”...
A fost găsită o planetă CA PĂMÂNTUL în jurul unei stele foarte aproape de noi
O legendă a televiziunii s-a stins! A fost un actor cu un suflet extraordinar și...
Simona Halep a spus DA! Românca a confirmat evenimentul din februarie
Hohote de plâns la Asia Express! Ce echipă a ajuns prima la Irina Fodor, în...
VIDEO China este pregătită de război
Ce mesaj a postat Medana Oprea pe rețelele de socializare: "La fel este și situația...
VIDEO. Cea mai recentă apariție a actriței Melis Minkari a captat atenția tuturor. Dovadă că...
BANCUL ZILEI. Bulă face dragoste cu o tipă pe întuneric: - Ce nesimţit eşti!
Muntele Everest este o anomalie în Himalaya, iar cercetătorii au aflat de ce