Prima pagină » Știri externe » Fostul președinte grec Costis Stephanopoulos a murit

Fostul președinte grec Costis Stephanopoulos a murit

Fostul președinte grec Costis Stephanopoulos a murit
Costis Stephanopoulos, fostul președinte al Greciei, un politician conservator, a decedat la vârsta de 90 din cauza unor complicații generate de o pneumonie, informează presa internațională.

Stephanopoulos s-a internat joi în spitalul Henry Dunant din Atena, iar starea de sănătate a acestuia s-a deteriorat rapid. Acesta a decedat duminică la ora locală 11:28, din cauza unor complicații cauzate de o pneumonie.

Conform medicilor, acesta a suferit o insuficiență multiplă de organ și nu a răspuns tratamentului acordat.

Constantin Stephanopulos, cunoscut drept Costis, a ocupat funcția de președinte pe durata a două mandate prezidențiale, între anii 1995 și 2005. El a fost succesorul lui Constantin Karamanlis (88 de ani), una din cele mai proeminente figuri politice ale Greciei.

„O persoană cu principii morale și o viziune nobilă”, a menționat premierul Alexis Tsipras la aflarea veștii despre decesul acestuia.

Președintele actual al Greciei, Prokopis Pavlopoulos, l-a numit pe „un model de altruism, aflat în mod demn și constant în serviciul binelui public”.

Deși președintele deține un rol ceremonial în Grecia, Stephanopoulos și-a câștigat popularitatea prin intermediul modestiei sale. Acesta era recunoscut pentru relațiile diplomatice pe care le-a avut cu ceilalți politicieni greci, pe întreaga perioadă a mandatelor sale.

Avocat de profesie și politician, Stephanopoulos s-a născut la data de 15 august, 1926, în orașul Patras, din sud-estul Greciei. Acesta a deținut o serie de funcții ministeriale în cadrul Guvernului de centru-dreapta, între anii 1974 și 1981, și a avut două alte candidaturi la președinție, până în momentul alegerii sale în anul 1995.

Citește și