„Nu m-au căutat polițiștii, am vorbit cu dânșii la telefon, era stabilită ora 11.00, sunt acum aici”, a declarat Ducu Bertzi la intrarea în sediul Poliției Române.
Artistul a precizat că nu știe în ce calitate a fost chemat, însă surse judiciare au declarat pentru agenția de presă MEDIAFAX că acesta a fost citat în calitate de suspect, el venind la audieri însoțit de avocat.
Tot luni dimineață, trebuia să se prezinte la audieri în aceeași cauză și președintele director general al Societății Române de Radiodifuziune (SRR), Ovidiu Miculescu, însă acesta nu va putea fi audiat din cauză că a fost internat la Spitalul Pantelimon din București la sfârșitul săptămânii trecute după ce i s-a făcut rău, au declarat surse medicale pentru MEDIAFAX.
Procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 1 București au început urmărirea penală față de 11 persoane cu funcții de conducere din cadrul Societății Române de Radiodifuziune.
„Procurori din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 1 București au dispus efectuarea în continuare a urmăririi penale față de: Demeter Andras Istvan, Fugaru Mirela-Ioana, Voicu Mihai, Olaru Stejărel-Nicolae și Moșneag Doina, precum și față de alte 6 (șase) persoane cu funcții de conducere din cadrul Societății Române de Radiodifuziune, respectiv membri ai Consiliului de Administrație al instituției publice, pentru comiterea unor prezumtive infracțiuni de abuz în serviciu, prev. de art. 297 C.pen. și conflict de interese, prev. de art. 301 C.pen”, potrivit unui comunicat de presă al Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 1.
Procurorii îi acuză pe aceștia că, în perioada iulie 2011 – ianuarie 2014, ar fi participat la luarea unor decizii în cadrul ședințelor Consiliului de Administrație al Societății Române de Radiodifuziune în urma cărora au fost încheiate mai multe contracte de prestări servicii.
În baza acestor contracte, aceștia au obținut în mod ilegal foloase patrimoniale în cuantum total de aproximativ 400.000 lei.