Florin Jianu, președintele Consiliului Național al Întreprinderilor Private Mici și Mijlocii (CNIPMMR), a declarat, pentru MEDIAFAX, că două dintre programele naționale, deși bugetate, nu au mai fost lansate. „Este vorba despre programul pentru incubatoare de afaceri și de Târgul Național al IMM-urilor. În egală măsură, schimbarea condiției pentru firme, respectiv cea de decont, a fost o decizie care a făcut neatractive programele”, a explicat Florin Jianu.
Liderul CNIPMMR mai arată că o altă problemă este legată de lansarea foarte târzie a programelor, în condițiile în care implementarea ar trebui să se realizeze în 60 de zile. „Vorbim de 60 de zile în care trebuiau să se deruleze inclusiv toate procedurile de achiziție de echipamente, angajare de personal etc. Anul trecut au avut 45 de zile la dispoziție și rezultatele au fost similare. Acum spre exemplu, în programul SRL-Debutant, în condițiile în care exista finanțare pentru 500 de firme, au solicitat bani 240 de beneficiari și probabil că până la sfârșit vor reuși să implementeze proiectele maximum 130 de firme. Adică se vor mai pierde bani”, spune Florin Jianu. El adaugă că există un istoric al acestor programe pentru IMM-uri și este inexplicabil de ce intervin schimbări asupra programelor. „Fiindcă dacă acestea s-au implementat cu succes până în 2014, nu vedem necesitatea schimbărilor care s-au adus acestor programe, care au condus la această situație. De asemenea, birocrația excesivă. Și în interiorul Guvernului procedurile s-au complicat foarte mult. Faptul că pentru a lansa un program sunt foarte multe avize, inclusiv de la Consiliul Concurenței. E necesară depunerea unui memorandum în Guvern pentru fiecare program în parte. Nu înțeleg de ce sunt necesare toate aceste lucruri atâta timp cât programele respective se regăsesc în Legea IMM-urilor, ele desfășurându-se de aproape zece ani”, spune Jianu.
La solicitarea MEDIAFAX, Claudiu Vrînceanu, secretar de stat în cadrul Ministerului Economiei, Comerțului și Relațiilor cu Mediul de Afaceri, a precizat care au fost cauzele care au condus la pierderea unor sume destinate programelor de sprijinire a IMM-urilor.
„Ministerul implementează Programul pentru stimularea înființării și dezvoltării microîntreprinderilor de către întreprinzătorii debutanți în afaceri (SRL-D), prin care se instituie o schemă de ajutor de minimis. În acest an, din bugetul Programului se acordă alocații financiare nerambursabile, maximum 50%, din valoarea cheltuielilor eligibile efectuate (exclusiv TVA), dar fără să depășească suma de 45.245 de lei/beneficiar pentru finanțarea implementării celor mai bune planuri de afaceri depuse. Deși bugetul programului permite finanțarea unui număr de minim 500 de beneficiari în perioada de înscriere (16.08.2016 – 30.08.2016, prelungită ulterior pînă în data de 14.09.2016), s-au înscris în cadrul programului numai 379 de aplicanți. Din cele 379 de IMM înscrise, în urma verificărilor administrative și de eligibilitate, numai 247 de aplicanți au fost admiși la finanțare, restul de 132 fiind respinși. Aplicanții cu componentă de credit acceptați de principiu de către Oficiile Teritoriale pentru IMM și Cooperație din subordinea Ministerului Economiei, Comerțului și Relațiilor cu Mediul de Afaceri au intrat în etapa de verificare din punct de vedere bancabil de către cele două instituții de credit partenere pe program (Banca Transilvania și CEC Bank), urmând ca după această etapă să semneze contractele de finanțare. Bugetul solicitat de către cele 247 de întreprinderi debutante este aproape de 11 milioane de lei din cei 22,7 milioane de lei acordate programului, drept pentru care ministerul a decis disponibilizarea diferenței de buget la rectificarea bugetară, un fapt normal, necesar și util celorlalte instituții publice care au nevoie de aceste sume pentrul bunul mers al activității”, arată Claudiu Vrînceanu.
În ceea ce privește Târgul pentru IMM-uri, evenimentul urma să aibă loc între 18 și 20 noiembrie 2016, dar „nu a mai fost organizat din cauza numărului redus de companii înscrise”.
„Și-au anunțat dorința de a participa la eveniment doar 52 de societăți. Programul își propunea ca la acest eveniment să participe 450 de beneficiari. Pentru anul viitor, luăm în calcul o reconfigurare a programului, astfel încât acesta să fie de interes pentru cât mai multe companii”, a mai spus secretarul de stat.