Prima pagină » Știri externe » O companie românească, acuzată de prăbușirea sondei Schiaparelli pe Marte

O companie românească, acuzată de prăbușirea sondei Schiaparelli pe Marte

O companie românească, acuzată de prăbușirea sondei Schiaparelli pe Marte
Un senzor defect pare să fi cauzat prăbușirea pe Marte a Sondei spațiale Schiaparelli, anunță Agenția spațială europeană (ESA), după ce Agenția spațială italiană (ASI) a acuzat o companie fondată în România de eșecul misiunii.

Agenția spațială europeană a anunțat concluziile preliminare ale anchetei privind prăbușirea pe Marte a Sondei spațiale Schiaparelli.

Investigația arată că sonda spațială a interpretat datele unui senzor care arătau că se afla deja sub nivelul solului marțian, deși era în atmosferă, la altitudinea de 3,7 kilometri. În acest context, sonda Schiaparelli a activat sistemul de parașutare și rachetele timp de trei secunde. Sonda s-a prăbușit pe solul marțian și a fost distrusă.

„Aceste concluzii sunt încă preliminare”, a declarat un director ESA, David Parker. „Vom avea o imagine completă la începutul anului 2017, după o investigație independentă”, a precizat el.

„Ideea este că am învățat deja multe de la Sonda Schiaparelli, iar aceste informații vor contribui direct la a doua misiune ExoMars, programată să fie lansată în 2020”, a subliniat Parker.

ESA a transmis concluziile preliminare după ce Agenția spațială italiană a acuzat că testele decisive – cele privind simularea intrării în atmosferă a Sondei Schiaparelli – au fost încredințate unei organizații „care nu avea competențe suficiente”. Este vorba de compania românească Arca Space, care are sediul în Las Cruces (SUA), relatează cotidianul italian La Repubblica.

Acuzațiile specialiștilor italieni au atras reacția directorului Arca Space Corporation, Dumitru Popescu: „Agenția spațială italiană ar trebui să fie atentă, pentru că, dacă nu are dovezi pentru susținerea declarațiilor, ar putea plăti prețul. Noi suntem împăcați, am făcut tot posibilul: pentru efectuarea unui test specific ar fi trebuit să zburăm foarte aproape de baza rusă din Sevastopol. Rusia tocmai anexase Crimeea și riscam să generăm un conflict între Federația Rusă și NATO”.

Sonda Schiaparelli s-a prăbușit pe Marte pe 19 octombrie 2016. Misiunea Schiaparelli a fost lansată de Agenția Spațială Europeană în colaborare cu grupul rus Roscosmos. Tehnologiile utilizate aparțin Rusiei și unor țări europene, inclusiv Italiei.

Autor

Citește și