Efectul „mall”. Cu cât au crescut prețurile apartamentelor după inaugurarea noilor centre comerciale din București

Efectul mall. Cu cât au crescut prețurile apartamentelor după inaugurarea noilor centre comerciale  din București
Publicat: 29/11/2016, 12:25
Actualizat: 29/11/2016, 17:18

„Față de luna anterioară nu există variații semnificative pe zone, sunt și plusuri și minusuri „normale” de la 1.000 de euro până la 4.000 de euro, iar ca de obicei, plusurile semnificative pot fi explicate prin listări noi”, au spus oficialii Coldwell Banker, conform ZF.

Cele mai mari creșteri de prețuri în ultimul an s-au întâlnit în cartierele Titan și Vitan, unde prețurile au urcat cu 12.000 de euro, respectiv 10.000 de euro. În cartierul Titan spre exemplu, cea mai mare noutate din acest an o reprezintă mallul ParkLake, iar tot în estul Capitalei, în zona Obor a fost inaugurat luna trecută și mallul Veranda. Spre exemplu, din luna septembrie, când s-a inaugurat ParkLake, în Titan prețul mediu al unui apartament cu trei camere era de 68.000 de euro, iar la finalul acestei luni prețurile au urcat la 74.000 de euro.

O creștere importantă de preț în ultimul an au înregistrat-o și apartamentele din Drumul Taberei, de 8.000 de euro, la 66.000 de euro, respectiv 4.000 de euro în noiembrie față de luna anterioară.

De partea cealaltă, cartierele din sudul Bucureștiului au înregistrat cea mai mare scădere în comparație cu perioada similară a anului trecut. Spre exemplu, apartamentele vechi cu trei camere s-au ieftinit cu până la 7.000 de euro în zona Constantin Brâncoveanu până la 66.000 de euro, iar cele de lângă Șoseaua Olteniței cu 6.000 de euro la 60.000 de euro. De asemenea, apartamentele din zona Mihai Bravu au pierdut 6.000 de euro din preț și au ajuns la 75.000 de euro.

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Liviu Dragnea face un anunț surprinzător. Candidatul pe care îl susține la scrutinul de duminică
Lidia Buble, înșelată cu cine se aștepta mai puțin: 'Era angajata noastră'
FOTO. Vedeta din filmele pentru adulți s-a cuplat cu un milionar controversat din fotbal
„Taxă pe țeavă” pentru cei care stau la bloc. Opaina: E o aberație colosală. Nu...
Adriana Bahmuțeanu, dispusă să se mute în casa lui Silviu Prigoană pentru a fi alături...
„Cel mai singuratic om din lume” trăiește la -70 grade, la 5 ore distanță de...
Dmitri Medvedev, în culmea satisfacției, după atacul rusesc cu noua rachetă balistică: „Asta ați vrut?...
Motivul real pentru care Silviu Prigoană și-a botezat primii copii Honorius, Silvius și Maximus
Andreea Bănică, noi imagini HOT pe internet. Fanii au crezut că nu văd bine: solista...
Ce a găsit o echipă de muncitori în fața primăriei din Tulcea. Clădirea risca să...
Ghiță a murit pe loc, în mașina ruptă în două, în Maramureș. A fost găsit...
O nouă taxă pentru românii care stau la bloc. Când va fi introdusă și cât...
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
Amendă pentru depășirea vitezei legale cu până la 10 km/h?
Istoria alegerilor prezidenţiale din România: de la căderea comunismului la democraţia europeană
Structură ENIGMATICĂ găsită în jurul unei stele din afara galaxiei noastre
Rusia ATACĂ România?! Putin nu mai blufează: România este o țintă militară
Medicament retras de urgență din farmacii. Poate provoca efecte secundare grave
Horoscop weekend 23 - 24 noiembrie 2024. Ce zodii sunt binecuvântate de Univers în aceste...
„Un prunc” Igor Cuciuc, primele declarații despre cel de-al doilea copil, după moartea tragică a...
Adriana Bahmuțeanu, despre relația cu fostul soț din ultima perioadă. Ce i-au spus copiii ei...
A îngropat Dana Roba securea războiului cu părinții lui Daniel Balaciu? Cum a decurs întâlnirea...
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Nevasta mea s-a îmbrăcat în polițistă și mi-a spus..
Noor Inayat Khan, prințesa spioană. A strigat „Libertate” înainte să fie împușcată în cap de...