O fetiță și-a revenit din comă când urma să fie deconectată de la aparate

O fetiță și-a revenit din comă când urma să fie deconectată de la aparate
Publicat: 01/12/2016, 12:29
Actualizat: 05/10/2018, 02:02

Marwa ducea o bătălie cu un virus ce îi ataca sistemul nervos, iar medicii au văzut în coma indusă soluția salvatoare. Deși au trecut două luni, fetița nu și-a mai revenit. Medicii au decis atunci să o deconeteze de la aparatale care o mențineau în viață , pentru că, spuneau ei, chiar dacă va ieși din comă, Marwa va avea mult mai multe probleme ca înainte.

Părinții fetiței, care sunt din Algeria, nu se simțeau însă pregătiți să renunțe la luptă și au inițiat o campanie. Ei au reușit să strângă peste 114.000 de semnături și să obțină în instanță încă două luni de îngrijire pentru fetiță la spitalul din Marsilia.

10 zile mai târziu, Marwa a reușit să surprindă o lume întreagă, a deschis ochii și le-a zâmbit părinților. Tatăl fetiței a reușit să surprindă momentul în care micuța își revine și a încărcat filmul pe Facebook. „Tratamentul ei continuă, dar vedem progrese în fiecare zi, iar asta ne dă speranță. Când îi vorbesc, îmi aude vocea și reactionează, iar, uneori, chiar îmi zâmbește””, a mărturisit Nice Martin, tatăl micuței.

Marwa are toate șansele să câștige această bătălie, mai ales că toate organele ei funcționează normal.

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Ce sancțiune a primit un şofer din Vâlcea după ce şi-a împodobit BMW-ul cu luminițe
Gabriel Cotabiță a murit cu o mare durere în suflet! Se plângea soției sale că...
FOTO. Vedeta din filmele pentru adulți s-a cuplat cu un milionar controversat din fotbal
Cum ar vota românii cu pregătire superioară la alegerile prezidențiale. Diaspora, marea necunoscutǎ. Surprizele studiului...
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu...
O tânără care a făcut un test ADN ca să afle care este istoria familiei...
Cauza morții lui Gabriel Cotabiță. Ce s-a întâmplat cu artistul de 69 de ani
Cauza MORȚII lui Gabriel Cotabiță! Solistul s-a chinuit ENORM în ultimele clipe de viață
Haos pe șosele, trafic paralizat și viscol în jumătate de ţară. Zona în care zăpada...
De ce a murit, de fapt, Gabriel Cotabiță. România, în stare de ȘOC! titlu personalizat
O nouă taxă pentru românii care stau la bloc. Când va fi introdusă și cât...
De ce boală secretă suferea Gabriel Cotabiță! Acum s-a aflat de ce transpira excesiv. Artistul...
Amendă pentru depășirea vitezei legale cu până la 10 km/h?
Spania a amendat mai multe companii aeriene low-cost pentru practici abuzive. Ryanair a primit cea...
Întrebare de ȘCOALĂ: Câte LATURI are Marea Piramidă din Giza?
Şoferii cu permis categoria B care dau iar examen. Regula care nu ii lasă să...
Ultima etapă. Pensionarii care mai au patru luni la dispoziție pentru a-și rezolva dosarele
Horoscop weekend 23 - 24 noiembrie 2024. Ce zodii sunt binecuvântate de Univers în aceste...
De ce a murit, de fapt, Gabriel Cotabiță. România, în stare de ȘOC! titlu personalizat
Oana Roman, mesaj trist despre moartea prietenilor ei, Gabriel Cotabiță și Marius Bațu. „Bucurați-vă, fraților,...
Orgoliul și mândria l-au ţinut pe Mihai Bendeac departe de Gabriel Cotabiţă: "Iartă-mă. Deși e...
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Nevasta mea s-a îmbrăcat în polițistă și mi-a spus..
Orașul din România în care va fi construită o fabrică de baterii de 50 de...