Angajatorii nu vor fi obligați să acorde tichete cu noua valoare maximă (15 lei), ci doar să se încadreze în ea, deci pot rămâne și la valoarea de 9,5 lei. „Firmele cu marje mari de profit vor putea acorda, și cu siguranță că vor da astfel de măriri salriale, ca măsură de fidelizare a angajaților. Dar cele cu profituri mici vor da tichete ca și până acum, pentru că nu tuturor le merg afacerile ca în statisticile oficiale. În altă ordine de idei, acest sistem cu acordarea de tichete de masă arată de fapt cât de mici sunt salariile românilor, care par, astfel, că ar avea nevoie de ajutor pentru hrană. Salariul ar trebui să fie îndestulător pentru toate cheltuielile angajatului și să nu mai fie nevoie de suplimentarea lui cu tichete de masă”, a declarat pentru MEDIAFAX Cristian Pârvan, secretarul general al Asociației Oamenilor de Afaceri din România.
Potrivit legii, tichetele de masă sunt emise pe suport de hârtie sau în format electronic și sunt destinate exclusiv alocației individuale de hrană, consturile acestora fiind suportate integral de angajator.
Unele companii private au anunțat deja că vor acorda tichete de masă la valoarea majorată de 15 lei, prezentând această măsură ca pe o mărire salarială care, în câteva cazuri, se adaugă majorării salariului nominal.
Ca și până acum, tichetele de masă pot fi folosite exclusiv pentru plata mesei sau pentru achiziționarea de produse alimentare în unități de alimentație publică, magazine alimentare, cantine-restaurant sau bufete cu care unitățile emitente de tichete de masă pe suport hârtie au contractat prestarea serviciilor respective. Tichetele de masă sunt scutite de impozite și taxe, atât în cazul angajatorilor, cât și al salariaților, la fel și tichetele-cadou – a căror valoare maximă se menține la 150 de lei per angajat.
Guvernul nu a susținut proiectul legislativ de majorare a valorii tichetului de masă, argumentând că în anii electorali nu trebuie angajate cheltuieli bugetare suplimentare.