Erori fatale ale implanturilor medicale. Ce au descoperit cercetătorii când au verificat software-ul

Erori fatale ale implanturilor medicale. Ce au descoperit cercetătorii când au verificat software-ul
Publicat: 05/12/2016, 08:53

În demersul de remediere a erorilor, cercetătorii au reușit să opereze modificările necesare la nivelul dispozitivelor implantate și, în unele cazuri, chiar să le oprească funcționarea, dar și să obțină informații vitale despre pacient. Software-ul utilizat pentru astfel de aparate medicale precum stimulatorul cardiac îi ajută pe medici să monitorizeze evoluția pacientului și să se asigure că funcționează în parametri normali. Cu toate acestea, cercetătorii au putut să restarteze software-ul și regimul impulsurilor electrice transmise, alterând astfel comenzile.

„Am demonstrat, astfel, că resetarea comenzilor poate avea loc foarte facil, dacă persoana are acces la software și nu referim din punct de vedere fizic. Ipotetic, un atacator care ar avea echipamentul necesar la o distanță de cinci metri față de dispozitivul implantat ar putea să facă ce vrea”, arată cercetătorii.

De exemplu, un atacator ar putea să colecteze informații vitale cu privire la pacient și să schimbe comenzile dispozitivului, ceea ce poate fi fatal.

Pe de altă parte, cercetătorii au arătat că au putut să mențină stimulatorul pornit, deși au selectat opțiunea „standby mode”, ceea ce ar conduce la slăbirea mult mai rapidă a bateriei și la punerea sub risc a pacientului.

„Este clar că toate aceste consecințe ar putea fi foarte severe pentru pacienți”, mai susțin cercetătorii.

Studii anterioare au dovedit că este posibilă infiltrarea în raportul de comunicații ce există între echipamentul medical și software.

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Rezultate parțiale alegeri prezidențiale 2024, turul 1. Marcel Ciolacu, pe primul loc. Surpriza de pe...
Au fost publicate REZULTATELE de la ora 22:44. Răsturnare de situație a voturilor! Cine e...
FOTO. Vedeta din filmele pentru adulți s-a cuplat cu un milionar controversat din fotbal
Secretul succesului suveranistului Călin Georgescu la alegerile prezidențiale. Este la un pas de turul 2|ANALIZǍ
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu...
Simion se pregătește să blocheze alegerile. Reprezentanții AUR au primit ordin să nu semneze procesele...
George Simion susține că a intrat în turul 2 și acuză „manipularea prin sondaje toxice”....
BREAKING | Avem primele cifre oficiale
Care este cea mai sănătoasă salată de vinete din România, potrivit lui Dragoș Pătraru
Mircea Geoană, după exit-poll: "Surprinzător și dezamăgitor. Celor mai tineri vreau să le dau ștafeta"
Rezultate alegeri prezidențiale 2024. Primele rezultate oficiale parțiale din turul I sunt uluitoare
O nouă taxă pentru românii care stau la bloc. Când va fi introdusă și cât...
De ce boală secretă suferea Gabriel Cotabiță! Acum s-a aflat de ce transpira excesiv. Artistul...
Amendă pentru depășirea vitezei legale cu până la 10 km/h?
Referendum local în Capitală. Referedumul a trecut pragul şi poate fi considerat aproape validat /...
ADEVĂRUL despre România în Al Doilea Război. „Am avut norocul să...”
Anunț șocant despre Ion Iliescu. Ce s-a întâmplat cu fostul președinte al României
Rezultate BEC, se numără voturile. Răsturnare de situație
Cum a apărut Ilinca Simion la o secție de votare din București. George Simion a...
Călin Georgescu, prima reacție după exit poll-urile de la închiderea urnelor: „Poporul român a ales...
Oana Roman, mesaj trist despre moartea prietenilor ei, Gabriel Cotabiță și Marius Bațu. „Bucurați-vă, fraților,...
Orgoliul și mândria l-au ţinut pe Mihai Bendeac departe de Gabriel Cotabiţă: "Iartă-mă. Deși e...
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Nevasta mea s-a îmbrăcat în polițistă și mi-a spus..
Sănătatea mintală precară a fost legată de consumul de conținut negativ online