Gabriel Oprea și fiul său, sechestru pe avere în dosarul morții polițistului Gigină

Gabriel Oprea și fiul său, sechestru pe avere în dosarul morții polițistului Gigină
Publicat: 07/12/2016, 13:02

Surse judiciare au declarat pentru agenția de presă MEDIAFAX că Gabriel Oprea a fost chemat, miercuri, la sediul DNA pentru a i se aduce la cunoștință sechestrul impus pe avere în dosarul morții polițistului Gigină, din același motiv fiind chemat și fiul său după ce fostul ministru ar fi trecut o parte din bunuri pe numele acestuia.

La sediul DNA a fost prezentă și fiica lui Gabriel Oprea, Ana Maria Tudor.

Fostul ministru de Interne, Gabriel Oprea, s-a prezentat, miercuri dimineață, la sediul DNA pentru audieri în dosarul morții polițistului Bogdan Gigină, dar a refuzat să facă declarații jurnaliștilor.

Pe 14 octombrie, președintele Klaus Iohannis a avizat începerea urmăririi penale a lui Gabriel Oprea pentru ucidere din culpă în dosarul morții polițistului Bogdan Gigină. În prima fază, cererea a fost trimisă Senatului României însă plenul acestei camere a respins-o. Ulterior, sub presiunea protestelor, Gabriel Oprea a demisionat din Parlamentul României, astfel că procurorii au revenit cu o a doua cerere, adresată lui Klaus Iohannis, potrivi legii răspunderii ministeriale.

„La momentul producerii accidentului, victima Gigină Bogdan-Cosmin făcea parte dintr-un dispozitiv de însoțire al ministrului Oprea Gabriel. Acest dispozitiv, asigurat de către Brigada de Poliție Rutieră din cadrul Direcției Generale de Poliție a Municipiului București, era format dintr-un motociclist rutier (victima Gigină Bogdan-Cosmin) și un echipaj format dintr-un ofițer și un agent de poliție aflați într-un autoturism de poliție rutieră. Acest dispozitiv preceda în trafic autoturismul în care se afla ministrul Oprea Gabriel. La momentul producerii accidentului, ministrul Oprea Gabriel se deplasa către locuința sa situată în cartierul Cotroceni”, susțin procurorii.

Potrivit DNA, din probele de la dosar ar rezulta indicii că „încălcând dispozițiile legale care reglementează însoțirea demnitarilor, ministrul de interne Oprea Gabriel a dispus, pentru sine, să beneficieze de însoțire cu echipaje de poliție rutieră cu titlu permanent, ca aceste echipaje să fie formate atât dintr-un autoturism de poliție rutieră (un agent și un ofițer de poliție rutieră), cât și dintr-o motocicletă a poliției rutiere”.

Gabriel Oprea, în calitate de ministru, realiza în medie cinci deplasări zilnice pe parcursul cărora era însoțit de echipaje ale poliției rutiere, numărul fiind „de aproximativ trei ori mai mare decât cele realizate în aceeași perioadă pentru însoțirea președintelui României și de aproximativ două ori mai mare decât cel corespunzător prim-ministrului, demnitari îndreptățiți la însoțire permanentă conform prevederilor legale”, explică DNA.

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Israelul își pregătește răzbunarea pentru Iran: ce ținte sunt luate în vizor și când poate...
Raluca Podea, amanta lui Ilie Năstase?! Brigitte Pastramă nu a mai putut răbda: „Am simțit...
Prodanca, atac dezlănțuit la Reghecampf: „Fotografii grotești din cluburi și interviuri date de amantă”
Demisii în lanț la o multinațională care le-a cerut angajaților să vină 5 zile pe...
Paul este motociclistul care a murit nevinovat la 18 ani, după ce a fost lovit...
Două femei care căutau de mâncare au fost ucise de un fermier și date la...
Israelul l-a declarat „persona non grata” pe secretarul general al ONU, Antonio Guterres
Tatăl copilului Cristinei ICH, audiat la Poliție + Parchetul decide azi dacă cere mandat de...
Voucherele de alimente vor fi încărcate cu BANI. Ministrul Câciu a făcut anunțul OFICIAL! Cine...
O tânără care îşi înşela soţul l-a minţit că a fost violată. A inventat că...
Cioban omorât în bătaie de patronul stânei la care lucra! Ucigașul din Buzău și-a lovit...
Pensie crescută pentru românii care au lucrat în condiții speciale. Când intră în vigoare legea
Unde va fi înmormântat Irinel Columbeanu. Dezvăluiri făcute de patronul azilului
Michael Schumacher, prima apariție după 11 ani. A participat la nunta fiicei
Ultimele sondaje pentru cursa de la Casa Albă: Cine conduce la nivel naţional
Întrebare de ȘCOALĂ primară! De ce cad frunzele toamna?
Cutremur în tenis! Simona Halep a anunțat chiar azi, 2 octombrie
Eclipsa solară aduce mari transformări. Persoanele care își schimbă cariera
Interviurile Insula Iubirii, sezon 8. Ispita Eric Berinde își vedea viitorul alături de Cristina Rotaru.“Am...
"Ne îndreptăm spre Al Treilea Război Mondial". Avertismentul sumbru al unui fost lider mondial
Ce mesaj a postat Medana Oprea pe rețelele de socializare: "La fel este și situația...
În această seară, de la ora 20:00, premiera serialului „Inimă rebelă”, la Kanal D –...
BANCUL ZILEI. Bulă face dragoste cu o tipă pe întuneric: - Ce nesimţit eşti!
Telescopul Webb a descoperit dioxid de carbon și apă oxigenată pe unul dintre sateliții lui...