Cuba era singura țară din America Latină cu care UE încă nu semnase un acord de „dialog și cooperare”, ce se referă la chestiuni precum comerțul, drepturile omului și migrația.
Noul acord a fost semnat la Bruxelles de ministrul cubanez de Externe, Bruno Rodriguez Parrilla, Înaltul Reprezentant UE pentru Afaceri Externe, Federica Mogherini, și reprezentanți ai celor 28 de state ale Blocului comunitar.
„Legăturile economice cu Europa vor continua să fie o prioritate pentru Cuba pe parcursul construirii unei economii socialiste”, a declarat Parrilla.
La rândul ei, Mogherini a declarat că „este o zi istorică, este un nou început. Astăzi începem să scriem împreună un nou capitol”, relatează The Associated Press.
Prin semnarea acordului, UE renunță la poziția oficială față de Cuba care datează din anul 1996, care stipula ca Havana să îmbunătățească situației drepturilor omului în această țară înainte de normalizarea relațiilor.