EXCLUSIV. Falcă: Dacă Cioloș intra în campanie acum două săptămâni, PNL câștiga alegerile

Publicat: 12/12/2016, 20:19

Gheorghe Falcă nu este singurul lider care arată cu degetul spre Dacian Cioloș. La rândul său, fostul prim-vicepreședinte al PNL, Ludovic Orban, susține, într-o postare pe contul său de Facebook, că PNL nu mai poate fi condus de șefi agreați de alți șefi, dinăuntru sau din afara partidului.

”Este timpul ca în PNL să tacă șefii și tuterii care le-au fost complici. Nu avem șansă să renaștem partidul decât dacă ascultăm cu mare atenție ce spun membrii de la baza PNL, simpatizanții partidului (atât cei care ne-au votat cât și cei care nu au vrut să ne voteze) și mai ales să ascultăm vocea celor 60% dintre cetățenii români care nu și- au exprimat votul”, a scris Orban pe Facebook.

În viziunea sa, „PNL are nevoie ca de aer de revenirea la democrație”.

„Nu facem nicio brânză dacă înlocuim niște șefi numiți cu alți șefi numiți. Niciunul dintre șefii numiți la nivel național și județean nu trebuie să candideze. Rolul lor trebuie să fie doar acela de a organiza alegeri corecte, care să permită exprimarea voinței reale a oamenilor. Partidul Național Liberal nu mai poate fi condus de șefi agreați de alți șefi, dinăuntru sau din afara partidului, ci de lideri autentici legitimați prin votul bazei partidului”, a concluzionat Orban.

Mai mult, președintele PNL Călărași, Răducu Filipescu, a declarat că actuala conducere nu mai poate rămâne în fruntea partidului pentru a organiza Congresul, afirmând că a lipsit „o mână de fier” și că PNL trebuie să pună capăt soluțiilor de import, potrivit Mediafax.

„Un Congres oricum ar fi trebuit să avem în luna februarie sau martie. Acum cu atât mai mult Congresul se impune, dar nu putem să îl facem pânâ nu vom avea toate conferințele județene la nivelul fiecărei organizații. Acest lucru oricum ne va lua o lună sau două, spre sfârșitul lunii februarie, începutul lunii martie probabil va avea loc Congresul”, a precizat liderul PNL Călărași.

Filipescu a afirmat că păstrarea actualei conduceri pentru perioada de interimat nu este posibilă din moment ce Alina Gorghiu și Ilie Bolojan și-au dat demisia. Liderul de filială a adăugat că PNL va alege un lider interimar care va organiza Congresul, afirmând că „nu este musai să fie liderul unei filiale în care s-a obținut un scor bun” și că acesta trebuie să stea „drept și sănătos în fața liderului PSD”.

„Trebuie să fie o persoană care să stea foarte bine și drept și sănătos în fața liderului PSD. (…) Trebuie să fie o persoană foarte autoritară, în primul rând, să poată să conducă cu mână de fier partidul, ceea ce de fapt ne-a lipsit o perioadă și care să fie un foarte bun combatant în fața PSD. Mână de fier care ne-a lipsit și care trebuie să apară”, a insistat Filipescu.

Întrebat dacă Bolojan ar fi o soluție, el a răspuns că mai sunt și altele. „La momentul de față suntem într-o criză din care trebuie să ieșim”, a accentuat președintele PNL Călărași.

Cât privește demisiile liderilor de filiale, el a fost de părere că nu este cazul ca liberalii să își dea demisia în masă. „Nu cred că este cazul să ne dăm demisia în masă că nu suntem sectă religioasă, suntem un partid”, a concluzionat Filipescu.

Întrebat ce îi transmite lui Dacian Cioloș, liderul PNL Călărași i-a urat „multă sănătate și activitate bogată acolo unde va merge”. Întrebat dacă îi reproșează ceva lui Cioloș, Filipescu a răspuns că discuția nu are sens și că liberalii își fac singuri reproșuri pentru că nu au câștigat alegerile.

„Nu știu dacă îl mai chemăm în partid. L-a chemat USR”, a mai spus Bolojan.

Falcă: „Dacian Cioloș nu și-a dorit să aibă un viitor politic în interiorul PNL-ului nici în timpul campaniei”

Gheorge Falcă, șeful de campanie al Partidului Național Liberal, a declarat, în cadrul unei intervenții în cadrul emisunii „Votez cu mine!”, că nu va demisiona din funcție.

„Sunt bolnav de trei săptămâni și nu mai activez de două săptămâni, dar responsabil sunt. Eu nu mai am de unde să demisionez pentru că funcția mea nu mai există, cea de coordonator de campanie”, a spus Falcă.

Întrebat dacă Dacian Cioloș mai are un viitor politic alături de PNL, Gheorghe Falcă a declarat că Cioloș nici măcar nu și-a dorit să aibă un viitor politic alături de liberali.

„Domnul Dacian Cioloș, așa cum știți, nu și-a dorit să aibă un viitor politic în interiorul PNL-ului nici în timpul campaniei și ne-a spus că și după campanie, dânsul urma să mai reflecteze. De aceea, mi-e greu să răspund la această întrebare, dar trebuie ca Partidul Național Liberal să își găsească propriul drum”, a declarat Falcă.

„Alături de PNL poate să vină orice cetățean al României și cred că orice cetățean al României este bine primit în PNL. Partidul Național Liberal ia ca atare acest rezultat, este clar că undeva s-a greșit, dar trebuie să repetăm că noi am gândit normal, propunând un program de guvernare normal și nu populist, producând o schimbare masivă a listelor electorale și propunând pe față un premier care avea o mare credibilitate în rândul cetățenilor”, a explicat Gheorghe Falcă.

Întrebat de ce crede că nu a convins mai mult de 20% din electorat să ofere votul liberalilor, Falcă a declarat: „Aici o să trebuiască să facem analiza în timp, pentru că, îmi pun și eu întrebarea de ce cei care au guvernat trei ani de zile, cei care și-au dat pensii speciale, cei care au fost alungați de la guvernare peste un an sunt acceptați, iar cei care nu au fost la guvernare, dar au apreciat prestanța premierului Cioloș, care au apreciat voința poporului de a produce o schimbare în clasa politică, cei care au venit cu un program de guvernare cinstit – „Atât se poate” – nu au fost acceptați. Este un semn de întrebare al cărui răspuns nu trebuie să îl găsim doar noi, politicienii, ci chiar întreaga societate”.

Gheorghe Falcă a spus, de asemenea, că, după părerea sa, dacă Dacian Cioloș își definea clar poziția și intra în campania electorală, astăzi, PNL ar fi avut 38% și PSD-ul ar fi avut sub 38%.

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Liviu Dragnea face un anunț surprinzător. Candidatul pe care îl susține la scrutinul de duminică
Adevărul despre decesul lui Gabriel Cotabiță. Artistul ar fi fost internat în mare secret de...
FOTO. Vedeta din filmele pentru adulți s-a cuplat cu un milionar controversat din fotbal
Cum arată polata construită în Clisura Dunării. Șoseua spectaculoasă din Porțile de Fier, protejată de...
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu...
O tânără care a făcut un test ADN ca să afle care este istoria familiei...
Dmitri Medvedev, în culmea satisfacției, după atacul rusesc cu noua rachetă balistică: „Asta ați vrut?...
Cauza morții lui Gabriel Cotabiță. Ce s-a întâmplat cu artistul de 69 de ani
Cauza MORȚII lui Gabriel Cotabiță! Solistul s-a chinuit ENORM în ultimele clipe de viață
Ameninţarea de pe piaţa imobiliară. România ar putea ajunge o piaţă de chiriaşi: "Preţurile se...
De ce a murit, de fapt, Gabriel Cotabiță. România, în stare de ȘOC! titlu personalizat
O nouă taxă pentru românii care stau la bloc. Când va fi introdusă și cât...
De ce boală secretă suferea Gabriel Cotabiță! Acum s-a aflat de ce transpira excesiv. Artistul...
Amendă pentru depășirea vitezei legale cu până la 10 km/h?
Spania a amendat mai multe companii aeriene low-cost pentru practici abuzive. Ryanair a primit cea...
Întrebare de ȘCOALĂ: Câte LATURI are Marea Piramidă din Giza?
România a pierdut cea mai mare actriță. Nu o vom uita niciodată! A fost unică
Eroul care a salvat omenirea de la un război nuclear. În câteva secunde a salvat...
Horoscop weekend 23 - 24 noiembrie 2024. Ce zodii sunt binecuvântate de Univers în aceste...
De ce a murit, de fapt, Gabriel Cotabiță. România, în stare de ȘOC! titlu personalizat
Oana Roman, mesaj trist despre moartea prietenilor ei, Gabriel Cotabiță și Marius Bațu. „Bucurați-vă, fraților,...
Soția lui Gabriel Cotabiță, adevărul despre starea de sănătate a artistului: "Era riscant"
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Nevasta mea s-a îmbrăcat în polițistă și mi-a spus..
O nouă teorie a dezvăluit forma fotonilor