Trei cetățeni români, extrădați în SUA, sub acuzația de fraudă cibernetică

Trei cetățeni români, extrădați în SUA, sub acuzația de fraudă cibernetică
Publicat: 17/12/2016, 12:08

Cei trei români sunt acuzați de fraudă cibernetică, furt de identitate și conspirație pentru spălare de bani, în cadrul unui dosar ce va fi judecat de o curte federală din Cleveland.

Aceștia au fost extrădați în SUA în cursul acestei săptămâni, după ce au fost arestați la începutul acestui an, în România. Doi dintre ei au apărut în fața judecătorilor vineri și au pledat nevinovați în fața acuzațiilor aduse.

Potrivit procurorilor, cei trei ar fi făcut parte dintr-un grup numit „Bayrob”, care în anul 2007 a început dezvoltarea și instalarea unui soft rău intenționat, ce era trimis prin intermediul emailurilor, pretinzând că ar fi fost trimis din partea unor companii importante precum Western Union sau Norton AntiVirus.

După ce utilizatorul ar fi deschis fișierul trimis, softul ar fi fost instalat pe calculatorul acestuia. Acesta ar fi colecat toate adresele de email din lista de contact a utilizatorului, iar softul rău intenționat s-ar fi transmis mai departe prin intermediul emailurilor. Peste 600.000 de calculatoare au fost astfel infectate. În urma acestei acțiuni, acuzații ar fi putut controla calculatoarele pentru a colecta informații despre cărți de credit, conturile de utilizatori și parolele acestora.

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Rezultate parțiale alegeri prezidențiale 2024, turul 1. Marcel Ciolacu, pe primul loc. Surpriza de pe...
BREAKING! Nicolae Ciucă a demisionat după DEZASTRU
FOTO. Jaqueline Cristian, imagini fabuloase în costum de baie
Cum a ajuns Ion Iliescu primul președinte al României democrate. Istoria marcată de minciuni, proteste...
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu...
Ce avere are Călin Georgescu, candidatul care a provocat cea mai mare surpriză la alegerile...
George Simion susține că a intrat în turul 2 și acuză „manipularea prin sondaje toxice”....
Gigi Becali, DERAPAJ rușinos la adresa Elenei Lasconi! A spus-o public, ca toată România să...
Care este cea mai sănătoasă salată de vinete din România, potrivit lui Dragoș Pătraru
Mircea Geoană, după exit-poll: "Surprinzător și dezamăgitor. Celor mai tineri vreau să le dau ștafeta"
Când se anunță rezultatele finale la prezidențiale 2024? S-au numărat 99,83% din secțiile de votare
O nouă taxă pentru românii care stau la bloc. Când va fi introdusă și cât...
De ce boală secretă suferea Gabriel Cotabiță! Acum s-a aflat de ce transpira excesiv. Artistul...
Amendă pentru depășirea vitezei legale cu până la 10 km/h?
Referendum local în Capitală. Rezultat: Referedumul a trecut pragul şi varinta DA are peste 50%....
ADEVĂRUL despre România în Al Doilea Război. „Am avut norocul să...”
Cristian Cioacă nu mai scapă. Decizia luată după moartea Elodiei Ghinescu
Patru zodii protejate de divinitate în 2025. Vor avea succes pe toate planurile
Cum a apărut Ilinca Simion la o secție de votare din București. George Simion a...
Călin Georgescu, prima reacție după exit poll-urile de la închiderea urnelor: „Poporul român a ales...
Oana Roman, mesaj trist despre moartea prietenilor ei, Gabriel Cotabiță și Marius Bațu. „Bucurați-vă, fraților,...
Orgoliul și mândria l-au ţinut pe Mihai Bendeac departe de Gabriel Cotabiţă: "Iartă-mă. Deși e...
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Nevasta mea s-a îmbrăcat în polițistă și mi-a spus..
O structură subacvatică de mari dimensiuni, similară unui vulcan, găsită în largul statului Alaska