Dragnea: Le cer „public și prietenește” Serviciilor să spună dacă este vreo problemă în desemnarea lui Shhaideh

Dragnea: Le cer „public și prietenește Serviciilor să spună dacă este vreo problemă în desemnarea lui Shhaideh
Publicat: 22/12/2016, 17:37
„Serviciile secrete ar trebui să aibă o poziție foarte clară dacă există o problemă de securitate sau vreo problemă în ce privește această nominalizare, altfel eu o să consider că aceste zvonuri pleacă de la ei și chiar le cer public, prietenește, că ne cunoaștem foarte bine”, a transmis Dragnea, în legătură cu o posibilă obiecție a SRI referitoare la desemnarea lui Sevil Shhaideh în funcția de prim ministru.
Dragnea a mai spus că soțului lui Shhaideh este cetățean român și că, dacă ar fi existat o problemă, nu ar fi primit cetățenie română, pentru că toate instituțiile statului român „așa cum ne verifică pe toți de când ne-am născut și până în zilele noastre, nu acordau cetățenie română unui om dacă era așa”.
Informațiile referitoare la eventualele riscuri de securitate națională care ar deriva din faptul că soțul premierului propus de PSD ar fi simpatizant al regimului Bashar al-Assad, au fost catalogate de Dragnea drept„glume proaste” și„pretexte inventate”.
„Eu îl cunosc bine pe soțul doamnei Shhaideh. Este un om foarte serios, foarte bine pregătit, liniștit. Am văzut câteva alegații, inclusiv de la un fost președinte, care bate câmpii. Nu există niciun fel de vulnerabilitate aici. Pe mine m-a interesat și mă interesează în continuare ca premierul să fie un om în care să am încredere”, a completat acesta.
Președintele PSD a comentat că aceste îngrijorări nu-și au rostul și că Serviciile ar fi trebuit mai degrabă să se preocupe de riscurile la care a fost supusă România în timpul guvernării Cioloș, pentru că acolo a fost, cu adevărat, un risc la adresa securității naționale, întrucât țara a pierdut miliarde de euro.
„Sevil Shhaideh a fost deja ministru, atunci nu au avut o problemă serviciile cu soțul său? Mai bine s-ar fi ocupat să arate cum România a pierdut miliarde de euro în guvernarea Cioloș. Serviciile ce au păzit în această perioadă?”, a spus Dragnea, destul de iritat la întrebările jurnaliștilor privind situația soțului lui Sevil Shhaideh.
Sevil Shhaideh s-a căsătorit în 2011 cu Akram Shhaideh, un sirian care a lucrat 20 de ani pentru Ministerul Agriculturii din Siria. După ce s-a mutat în România, el a ocupat funcția de consilier în Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale.
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Dezvăluiri tulburătoare. Rana fatală a Prințesei Diana, "mică, în locul nepotrivit și foarte rară”, care...
Palatul Buckingham a început să planifice funeraliile Regelui Charles. Ce se va alege de Regina...
Imperiul lui Ion Țiriac a fost împărțit. Magnatul a luat decizia în privința averii
Avertismentul pensionarilor nemulțumiți de noile decizii: „Ne-au amăgit. Or să primească la vot ce merită”...
Roxana Dobre a tăcut cât a tăcut, dar nu a mai suportat și a spus...
Site-ul unde mii de oameni își caută un partener cu care să își pună capăt...
ŞOC! Fiica lui Năstase: 'Am fost preşul lui dintotdeauna, încă de când a vărsat vin...
Recunoști fetița din imagine? Acum are 39 ani și este adorată de sute de mii...
Poliţia Română a dublat numărul de locuri scoase la concurs. 13.000 de posturi sunt neocupate
Snopit în bătaie de un vecin, Cristian a murit! "Fiecare os din fața lui e...
Un infractor a reușit să se dea drept polițist timp de un an și jumătate....
Știrea momentului în România! Ion Iliescu la 94 de ani a...
Ce reprezintă litera B la o mașină cu transmisie automată. Explicația fiecărui mod
Fondatorul Telegram, Pavel Durov, a fost arestat în Franţa. La 39 de ani, „Mark Zuckerberg...
ASTRONOMII au obținut primele imagini cu STEAUA NORDULUI! Cum arată POLARIS?
Se schimbă regulile ITP. Vehiculele trebuie inspectate în fiecare an
Bicarbonatul de sodiu înlătură mirosurile neplăcute din șifonier
Ce au vrut să mânânce Ed Sheeran și Chris Hemsworth în România. Unde au ținut...
"Ultima misiune pentru Roberta". Ea este polițista de 21 de ani, ucisă de remorca unui...
Câți prieteni are Anamaria Prodan. Ce spune despre oamenii care au dezamăgit-o. “Cel care e...
Misterul scufundării superiahtului miliardarilor, investigat de anchetatori. Ce ipoteze se iau în calcul
BANCUL ZILEI. Bulă merge la o tipă acasă. Dormitorul era plin de jucării de pluș....
Deșeurile descoperite de poliţişti la frontieră s-au dublat în 2024