Prima reacție a lui Ion Iliescu după inculparea în dosarul Mineriadei

Prima reacție a lui Ion Iliescu după inculparea în dosarul Mineriadei
Publicat: 24/12/2016, 17:08

”Nu este prima dată când se agită chestiile astea. Ce dovezi? Dar care este problema? E o chestiune care s-a petrecut în 1990, am trecut peste ea, am avut alternative la guvernarea țării. Vor oamenii să…, probabil au primit ceva solicitări să cerceteze. Să cerceteze, care este problema? Voi fi chemat, voi dialoga, voi răspunde, care este problema? Nu este nicio problemă. Eu știu care este rațiunea redeschiderii discuției, că este o treabă care s-a petrecut acum douăzeci și șapte de ani, dar mă rog. Probabil au primit sesizări, oamenii sunt datori să cerceteze, să ducă lucrurile până la capăt”, a comentat el.

Întrebat dacă are ceva să își reproșeze din acea perioadă, Iliescu a replicat: ”Eu nu am să-mi reproșez nimic din nicio perioadă”.

Fostul președinte al României, Ion Iliescu, dar și fostul premier Petre Roman, precum și Gelu Voican-Voiculescu, Virgil Măgureanu și alte persoane au fost inculpate sub aspectul săvârșirii de infracțiuni contra umanității în dosarul Mineriadei din 1990, au anunțat vineri procurorii Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Rezultate parțiale alegeri prezidențiale 2024, turul 1. Marcel Ciolacu, pe primul loc. Surpriza de pe...
Diaspora răstoarnă TOT ce se știa! Marcel Ciolacu nu există în rezultatele de peste graniță
FOTO. Jaqueline Cristian, imagini fabuloase în costum de baie
Cum a ajuns Ion Iliescu primul președinte al României democrate. Istoria marcată de minciuni, proteste...
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu...
Ce avere are Călin Georgescu, candidatul care a provocat cea mai mare surpriză la alegerile...
George Simion susține că a intrat în turul 2 și acuză „manipularea prin sondaje toxice”....
BREAKING! Nicolae Ciucă a demisionat după DEZASTRU
Cum arată ACUM cea care în trecut era votată „cea mai sexy femeie din lume”!...
Rezultate parţiale alegeri prezidenţiale. Elena Lasconi a trecut în faţa lui Marcel Ciolacu, care a...
Șoșoacă despre Călin Georgescu: E un...
O nouă taxă pentru românii care stau la bloc. Când va fi introdusă și cât...
De ce boală secretă suferea Gabriel Cotabiță! Acum s-a aflat de ce transpira excesiv. Artistul...
Amendă pentru depășirea vitezei legale cu până la 10 km/h?
Referendum local în Capitală. Rezultat: Referedumul a trecut pragul şi varinta DA are peste 50%....
ADEVĂRUL despre România în Al Doilea Război. „Am avut norocul să...”
Cristian Cioacă nu mai scapă. Decizia luată după moartea Elodiei Ghinescu
Rezultate parțiale BEC, la 99,55%. Georgescu, pe primul loc. Lasconi și Ciolacu, pe muchie de...
Cum a apărut Ilinca Simion la o secție de votare din București. George Simion a...
Călin Georgescu, prima reacție după exit poll-urile de la închiderea urnelor: „Poporul român a ales...
Oana Roman, mesaj trist despre moartea prietenilor ei, Gabriel Cotabiță și Marius Bațu. „Bucurați-vă, fraților,...
Unde și când va fi înmormântat Gabriel Cotabiță
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Nevasta mea s-a îmbrăcat în polițistă și mi-a spus..
Civilizațiile extraterestre inteligente și-ar putea transforma stelele în „nave spațiale naturale”, sugerează un cercetător