Imaginile puse la dispoziție de Inspectoratul General pentru Imigrări arată că refugiații și solicitanții de azil din România au avut ocazia, în această săptămână, să se pregătească pentru întâlnirea cu Moș Crăciun și să se bucure de bradul împodobit.
Toate pregătirile au avut, însă, și un alt scop, acela al prezentării și asimilării de către refugiați a tradițiilor și obiceiurilor românești. Ei au împodobit bradul, au confecționat ornamente și felicitări, iar copiii cei mai talentați au pregătit desene pentru Moș Crăciun.
Refugiații au avut parte și de o surpriză din partea unui grup de elevi români care, îmbrăcați în haine tradiționale românești i-au colindat pe străini. Aceștia din urmă le-au cântat românilor melodii din țările lor și le-au povestit care sunt tradițiile acolo.
Copiii s-au bucurat cel mai mult atunci când Moș Crăciun a venit și le-a adus dulciuri, jucării și haine.