Împotriva celor 29 de ofițeri au fost formulate diverse capete de acuzare. Unul dintre ele este încercare de răsturnare a ordinii constituționale, iar câțiva polițiști sunt acuzați de apartenență la o organizație teroristă.
Autoritățile spun că în spatele puciului eșuat din 15 iulie s-ar afla Fethullah Gulen, cleric turc, aflat în exil în Statele Unite, un ideolog și un finanțator al terorismului – după cum susține guvernul de la Ankara.
În zona tribunalului au fost luate măsuri de securitate foarte dure, iar celor lăsați să intre în judecătorie li s-au luat telefoanele sau orice alte dispozitive cu care s-ar putea filma sau înregistra sonor.
Au venit foarte puține rude ale ofițerilor, scrie televiziunea publică. Oamenii sunt intimidați, se tem, spunea ruda unuia dintre deținuți.
Din 15 iulie până acum au fost arestați cam 40 de mii de oameni.
Au avut loc epurări masive – o sută de mii de angajați din armată, poliție, justiție sau din sectorul privat au fost dați afară doar pentru simpla bănuială că ar fi simpatizanți ai lui Gulen.