Spre deosebire de trioul comic fantezist Dragnea-Tăriceanu-Constantin, care, după ce președintele a anunțat că respinge nominalizarea alianței PSD-ALDE, în persoana fostului ministru, Sevil Shhaideh, și că așteaptă o nouă propunere din partea aceleiași alianțe politice, au declarat „șocați și bulversați”: „e limpede că președintele nu ia în seamă votul popular și nu vrea să nominalizeze un premier din partea PSD”, după ce Tăriceanu, care a uitat, subit, în urmă cu o vară, că participă la „lansarea” unui pod nou, susținând că e unul vechi – și-a adus aminte, după două săptămâni, cum l-a șantajat pe el președintele la o cafea, după ce, Daniel Constantin n-a zis nici pâs, după ce toți trei au anunțat că au în vedere suspendarea președintelui, a venit liderul UDMR, Kelemen Hunor, și, într-o românească perfect „lizibilă”, a spus: „Eu nu cred în suspendare și nu cred că există motive constituționale pentru o suspendare. Nu văd care ar fi acel motiv pentru care se poate declanșa suspendarea, fiindcă, ne place sau nu ne place, președintele Iohannis n-a făcut altceva decât ceea ce scrie în Constituție. A cântărit și a spus că așteaptă o altă propunere. A refuzat prima propunere și probabil că argumentele sunt în zona în care noi nu prea avem acces la mai multe informații. Cu asta, basta!
Acesta nu este un argument de suspendare a președintelui și eu cred că nimeni nu se gândește foarte serios că asta ar fi în acest moment o soluție. Noi oricum nu am fi de acord cu o suspendare pe acest motiv sau pe aceste considerente”, a spus Hunor. Apoi a adăugat: „Au câștigat alegerile, trebuie să vină cu o propunere, trebuie să discute cu președintele, cu partenerii, cu ALDE și trebuie să meargă cu o propunere, că președintele nu a cerut propunere nici de la mine, nici de la PNL, nici de la USR, de la Băsescu nu e cazul, ci a cerut de la PSD. Din acest punct de vedere e foarte simplu și foarte clar”.
În ceea ce privește lipsa motivației respingerii, ei bine, ea ar fi putut exista, în măsura în care, noi românii suntem foarte curioși, și vrem culise.
O motivație ar fi fost imperios necesară și în respectul alegătorilor, doar dacă Liviu Dragnea ar fi prezentat-o în campanie pe Sevil Shhaideh ca propunere oficială de premier, și românii ar fi votat în cunoștință de cauză. Atunci da!
Pe când așa… Nici măcar Constituția nu-l obligă pe președinte la motivații!
În consecință, atunci când mai apar astfel de neînțelegeri în traducerea textului „Legii Fundamentale”, propun să-i rugăm pe maghiari să ne fie translatori.
În ideea că ați înțeles „reducerea” mea la absurd, de mai sus, vă mai propun una: PSD-ALDE îl suspendă pe președinte; Tăriceanu, după ce o numește pe Sevil Shhaideh premier, iar aceasta își trece guvernul prin Parlament, se cere în CM pe motiv de surmenaj cronic – motivat.
Ce avem noi aici: Dragnea, președinte de republică; Dragnea, șeful Parlamentului; Dragnea, șeful Executivului, prin Sevil; Dragnea, șeful PSD. Și nici „avocatul poporului, Victor Ciorbea, nu se simte prea bine…
Parcă, nici Ponta n-a fost lăsat chiar de capul lui, în 2012. Era cu unul, Crin.