Istoria sărbătoririi Noului An. Când se serba anul nou în Evul Mediu și de ce a fost interzisă data de 1 ianuarie

Prima lecție a timpului este că trece. Prima realitate observată de către om este propria îmbătrânire. Omul a simțit nevoia să „oprească” timpul. Astfel s-a născut convențional Calendarul. Calendarul Roman Timpuriu a impus astfel 1 martie ca serbare a anului nou. Calendarul avea zece luni și începea cu luna martie. Numele lunii martie (latină: Martius) vine de la zeul Marte, zeul războiului din mitologia romană și era considerată o lună favorabilă începerii războiului. Practic, denumirile lunilor din calendarul contemporan vin din acest prim calendar, legat de gândirea mitologică și de acțiuni pragmatice: agricultură, război, etc.

Prima oară când Noul An a fost celebrat a avut loc în Roma anului 153 înainte de Hristos. Dar nu a existat o constantă serbare a acestei date. Serbarea din Ianuarie marca alegerea consulilor romani, poziția publică cea mai importantă din Imperiu.

Abia Calendarul Iulian instituie 1 ianuarie ca obligatoriu început de an nou. Iulius Caesar a introdus un nou calendar bazat pe mișcarea Soarelui. Era o formă revoluționară de măsurare a timpului pentru acele vremuri.

ACTUALITATE Avertizări ANM de cod galben de ceață. Vizibilitate redusă în București și 13 județe din țară

07:52

LIVE UPDATE RĂZBOI în Ucraina, ziua 1034. Revoltă în armata Rusiei?!/Ce lider important a venit la Moscova și s-a văzut cu Putin

07:30

Evul Mediu consideră păgână sărbătoarea anului nou pe 1 ianuarie. În 567 Conciliul de la Tours interzice 1 ianuarie. Anul Nou era serbat pe 25 Decembrie, nașterea lui Isus sau în martie, când se serba Paștele, Învierea Domnului.

Calendarul gregorian, după 1582, impune din nou 1 ianuarie. Marea majoritate a țărilor catolice adoptă această dată, dar serbarea nu se generalizează. Britanicii vor adopta data după 1752, dar coloniile Imperiului au ignorat această dată. Calendarul gregorian este varianta de calendar cu cea mai mare răspândire. O modificare a calendarului iulian a fost propusă pentru prima oară de doctorul și astronomul napolitan Aloysius Lilius și a fost decretată de papa Grigore al XIII-lea (al cărui nume l-a primit acest calendar) la 24 februarie 1582.[1]

Introducerea calendarului gregorian a fost necesară deoarece, în cazul calendarului iulian, anul mediu era ceva mai lung decât anul astronomic, făcând ca echinocțiul de primăvară să se mute ușor înapoi în anul calendaristic.

Dezvoltarea unei gândiri laice, generalizarea reperului gregorian, au condus la stabilirea convențională a datei de 1 ianuarie ca start al unui nou ciclu temporal pentru toate țările lumii.

În Regatul României calendarul pe stil nou a fost introdus în anul 1919. Astfel, în Vechiul Regat data de 1 aprilie 1919 a devenit data de 14 aprilie 1919. În Transilvania calendarul gregorian fusese introdus în anul 1590, iar în Bucovina în anul 1773. În Grecia acest calendar a fost adoptat în 1924. Această măsură nu a fost adoptată și de bisericile ortodoxe răsăritene. În loc de aceasta, în mai 1923, a fost propus un calendar iulian revizuit care tăia 13 zile ale acelui an și adopta o nouă regulă pentru anii bisecți care făcea ca să nu fie nici o diferență între cele două calendare până în anul 2800. Bisericile ortodoxe din Grecia, Bulgaria, România, Polonia și altele din zona est-mediteraniană (Constantinopol, Alexandria, Antiohia și Cipru) au adoptat calendarul iulian revizuit. Aceste biserici, care folosesc noul calendar, vor sărbători Crăciunul împreună cu bisericile occidentale pe data de 25 decembrie a calendarului gregorian până în anul 2800. Bisericile ortodoxe din Rusia, Serbia, Ierusalim și câțiva episcopi din Grecia nu au acceptat calendarul iulian revizuit și vor continua să sărbătorească Nașterea lui Cristos pe data de 25 decembrie a calendarului iulian – 7 ianuarie în calendarul gregorian, până în anul 2100. Toate celelalte biserici răsăritene, care nu sunt ortodoxe, (bisericile coptă, etiopiană, nestoriană, siriacă și armenească), vor continua să folosescă propriile lor calendare. Toate bisericile răsăritene continuă să sărbătorească Paștele iulian, cu excepția Bisericii Ortodoxe Finlandeze, care a adoptat paștele gregorian. Republica China a adoptat în mod formal calendarul gregorian la proclamarea sa din 1 ianuarie 1912 dar, în curând, țara s-a prăbușit într-o epocă a dictaturilor militare, fiecare dictator folosind alt calendar.