Revelionul în jurul lumii. Ce fac rușii după ce beau șampania de la miezul nopții

Revelionul în jurul lumii. Ce fac rușii după ce beau șampania de la miezul nopții
Publicat: 31/12/2016, 20:08

ROMÂNIA. Ceremonialul de înnoire simbolică a timpului calendaristic în noaptea de 31 decembrie – 1 ianuarie este numit la români „Îngropatul Anului”, denumirea de „Revelion” aparținând timpurilor moderne.

Potrivit lui Ion Ghinoiu, autorul cărții „Zile și mituri”, timpul se naște anual, întinerește, se maturizează, îmbătrânește și moare, pentru a renaște după alte 365 de zile. Ciclul sărbătorilor de Anul Nou este unul ritualic, împărțit simetric de Revelion în două segmente: perioada dintre Crăciun și miezul nopții de 31 decembrie și apoi până la Bobotează.

În prima parte a ciclului, timpul se degradează: sporesc frigul și întunericul și, odată cu acestea, spaima oamenilor că lumea merge spre pierzanie, că va veni momentul când Soarele va dispărea definitiv de pe cer. Prima parte a intervalului exprimă teama, dezordinea și haosul, iar, după miezul nopții de Revelion, optimismul, veselia, ordinea și echilibrul.

UNGARIA. Oamenii fac din hârtie și paie o sperietoare de ciori cunoscută drept „Jack Straw”, simbol al ghinionului din anul care se încheie. Sperietoarea este purtată prin sate și arsă la miez de noapte.

RUSIA. Rușii obișnuiesc să bea șampanie la miezul nopții și, după ora 12.00, să deschidă ușile și ferestrele pentru ca noul an să intre în casă.

BELARUS. Femeile nemăritate participă la diferite jocuri pentru a se afla care dintre ele se va mărita prima în anul ce urmează.

FRANȚA. De la francezi provine termenul „Revelion”. În noaptea dintre ani se organizează ospețe numite „Reveillon de Saint Sylvestre”. Cu această ocazie, tinerii merg la petreceri somptuoase și beau multă șampanie.

ITALIA. În noaptea de Anul Nou, numită „Capodanno”, italienii obișnuiesc să pună pe masă mâncăruri speciale, despre care se spune că aduc bogăție și abundență.

GRECIA. Ziua de Anul Nou este dedicată Sfântului Vasile, celebru pentru bunătatea sa. Copiii își lasă încălțările lângă șemineu în noaptea de Anul Nou, pentru a primi daruri de la sfântul cel bun. O mâncare tradițională pentru această sărbătoare este „vassilopitta”, o prăjitură în care este pusă o monedă din argint sau din aur. Cel care găsește moneda va avea noroc în anul respectiv.

GERMANIA. În regiunea Westfalia, la 12 noaptea toată familia bea, pe rând, din același pahar de șampanie, iar ultimul aruncă paharul peste umăr, pentru a sparge ghinionul, iar fierarii alungă anul vechi lovind cu putere ciocanul de nicovală.

BELGIA. La Liège, în Belgia, pe 1 ianuarie, există obiceiul de a mânca choucroute (un fel de varză murată cu cârnați) în familie, având sub farfurie, în mână sau în buzunar o monedă, pentru a avea bani tot anul.

ELVEȚIA. În unele părți din Elveția și Austria localnicii se costumează pentru a sărbători ajunul zilei de Sfântul Silvestru. În anul 314, oamenii au crezut că suveranul pontif al acelei perioade, care se numea Silvestru, a capturat un monstru de mare ce va reuși să scape și va distruge lumea în anul 1000. În amintirea acelei spaime, oamenii se îmbracă în costume neobișnuite.

OLANDA. „Oudejaarsdag” sau „ziua anului trecut” (31 decembrie) este sărbătorită prin multe focuri de artificii, care încep în zori și țin până târziu în noapte. Tot de Revelion, olandezii fac focuri de tabara din brazii de Crăciun pe stradă și mănâncă gogoși ori deserturi foarte dulci.

AMERICA LATINĂ. Există credința conform căreia dacă porți o anumită culoare la 12 noaptea, aceasta ar putea aduce noroc în anumite domenii. Astfel, se spune că galbenul este semn de bani, iar roșul poate aduce noroc în dragoste. De asemenea, cel care dorește să călătorească tot anul trebuie să alerge prin cartier cu o valiză în mână, la ora 12 noaptea fix.

ISRAEL. În ebraică, Anul Nou se traduce prin „Rosh Hashanah”. Este un moment sacru, când oamenii se gândesc la ceea ce au făcut rău în trecut și promit că vor fi mai buni în viitor. Ceremonii speciale au loc în sinagogi, unde se cântă la shofar, un instrument special. Copiii primesc haine noi, iar masa cuprinde obligatoriu fructe și produse din făină, pentru a aminti de vremea recoltei.

INDIA. Nu toți hindușii sărbătoresc noul an în același timp sau în același fel. În Bengalul de Vest, oamenii se împodobesc cu flori, pe care le colorează în roșu, roz, violet sau alb. Femeile poartă haine galbene, culoarea primăverii. În schimb, în sudul Indiei, mamele pun mâncare, flori și daruri într-o cutie specială, pentru copii. În dimineața Anului Nou, copiii trebuie să țină ochii închiși, până când sunt conduși de mână la cutia cu daruri. În India Centrală, steagurile portocalii împodobesc toate clădirile în ziua de Anul Nou. În provincia Gujarat, în vestul Indiei, Anul Nou este celebrat la sfârșitul lunii octombrie, în același timp cu festivalul Diwali, când pe acoperișuri se pun mici lămpi cu ulei aprinse. În aprilie, când Soarele se mișcă din Casa Peștilor în Casa Berbecului, locuitorii din Sri Lanka încep să sărbătorească Anul Nou. Acesta cade, de obicei, pe 13 sau 14 aprilie.

VIETNAM. Anul Nou este numit „Tet Nguyen Dan” sau mai simplu „Tet”. El începe pe 21 ianuarie sau 19 februarie, în funcție de an. Vietnamezii cred că un zeu stă în fiecare casă, iar în ziua de Anul Nou se duce la cer. Acolo, el spune cât de bun sau rău a fost fiecare membru al familiei în anul care a trecut. Zeul călătorește pe spatele unui crap, de aceea vietnamezii obișnuiesc ca de Anul Nou să cumpere un crap viu, căruia îi dau drumul în râu.

FILIPINE. În această țară majoritar catolică, ceremoniile trecerii în noul an își găsesc rădăcinile în vechile superstiții și tradiții chineze, potrivit cărora zgomotul pocnitorilor va alunga spiritele rele și va aduce noroc.

CHINA. Anul Noul chinezesc este celebrat cândva între 17 ianuarie și 19 februarie, când este Lună Nouă – „Yuan Tan”. El este sărbătorit de chinezii din întreaga lume prin procesiuni pe stradă, unde sunt aprinse mii de lanterne. Chinezii cred că spiritele rele sunt peste tot în acea perioadă, așa că aprind artificii pentru a le îndepărta. Uneori, ei își etnșează ferestrele și ușile cu hârtie, pentru a nu lăsa spiritele malefice să pătrundă în casă.

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Finală Elena Lasconi - Călin Georgescu, la prezidențiale? Ce arată datele acum despre Ciolacu
Ea este soția lui Călin Georgescu! Cristela are propriile afaceri și face bani într-un domeniu...
FOTO. Jaqueline Cristian, imagini fabuloase în costum de baie
Cum a ajuns Ion Iliescu primul președinte al României democrate. Istoria marcată de minciuni, proteste...
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu...
Cum a funcționat rețeaua uriașă și sofisticată construită pe Tik Tok pentru Călin Georgescu, pe...
George Simion susține că a intrat în turul 2 și acuză „manipularea prin sondaje toxice”....
Diaspora răstoarnă TOT ce se știa! Marcel Ciolacu nu există în rezultatele de peste graniță
Cum arată ACUM cea care în trecut era votată „cea mai sexy femeie din lume”!...
Rezultate parţiale alegeri prezidenţiale. Elena Lasconi măreşte diferenţa faţă de Marcel Ciolacu, care a căzut...
Șoșoacă despre Călin Georgescu: E un...
Un polițist, care urma să asigure paza la o secție de votare, a fost găsit...
Pictorial de senzaţie cu cei mai obraznici 'iepuraşi' din România. Andreea Bălan, Anda Adam, Lavinia...
Cod Rutier 2024: Care e distanța regulamentară între mașinile parcate?
Referendum local în Capitală. Rezultat: Referedumul a trecut pragul şi varinta DA are peste 50%....
ADEVĂRUL despre România în Al Doilea Război. „Am avut norocul să...”
Dan Negru a dat verdictul după victoria lui Călin Georgescu: ,,Alegerile de anul ăsta înseamnă...
Cele mai frecvente greșeli la varza murată. Să nu faci asta niciodată
Cum a apărut Ilinca Simion la o secție de votare din București. George Simion a...
Călin Georgescu, prima reacție după exit poll-urile de la închiderea urnelor: „Poporul român a ales...
Oana Roman, mesaj trist despre moartea prietenilor ei, Gabriel Cotabiță și Marius Bațu. „Bucurați-vă, fraților,...
Cum a ajuns cuvântul ”legionar” să fie cel mai căutat cuvânt de pe google după...
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Nevasta mea s-a îmbrăcat în polițistă și mi-a spus..
(P) Gaze intestinale în exces? Ce soluții există?