Fost ofițer CIA, dezvăluire despre George Bush: ”Era rupt de realitate”. Ce spune despre Saddam Hussein

Fost ofițer CIA, dezvăluire despre George Bush: ''Era rupt de realitate''. Ce spune despre Saddam Hussein
Publicat: 08/01/2017, 09:17

John Nixon, fost ofițer CIA, a primit sarcina de a-l interoga pe Hussein după ce acesta a fost găsit de către forțele americane, în decembrie 2003. Nixon a povestit pentru BBC că tot ce și-a dorit Casa Albă a fost să afle dacă există vreo dovadă că oamenii lui Hussein dezvoltă arme de distrugere în masă. Discuțiile cu Hussein și cu oamenii apropiați lui și cercetările ulterioare au dus la concluzia că programul de înarmare nucleară al Irakului a fost închis cu ani înainte. Fostul angajat CIA a susținut că, după ce au ajuns la această concluzie, el și oamenii din echipa sa au fost văzuți drept niște ratați.

De asemenea, Nixon a dezvăluit că, deși a fost printre puținii oameni care au dat mâna atât cu George W. Bush, președintele de atunci al SUA, cât și cu Saddam Hussein, ar fi preferat să petreacă mai mult timp alături de acesta din urmă.Președintele Bush era „desprins de realitate”, iar consilierii lui nu făceau decât să-i dea dreptate la orice spunea, a mai precizat fostul angajat CIA.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Dezvăluiri tulburătoare. Rana fatală a Prințesei Diana, "mică, în locul nepotrivit și foarte rară”, care...
Palatul Buckingham a început să planifice funeraliile Regelui Charles. Ce se va alege de Regina...
FOTO. Imagini incendiare în costum de baie cu una dintre cele mai frumoase femei din...
Avertismentul pensionarilor nemulțumiți de noile decizii: „Ne-au amăgit. Or să primească la vot ce merită”...
Roxana Dobre a tăcut cât a tăcut, dar nu a mai suportat și a spus...
Site-ul unde mii de oameni își caută un partener cu care să își pună capăt...
ŞOC! Fiica lui Năstase: 'Am fost preşul lui dintotdeauna, încă de când a vărsat vin...
Recunoști fetița din imagine? Acum are 39 ani și este adorată de sute de mii...
Cât scot lunar din buzunare chiriașii din cartierul Primăverii sau Kiseleff, pentru un apartament. Capitala...
Snopit în bătaie de un vecin, Cristian a murit! "Fiecare os din fața lui e...
14 copii din Buzău au rămas orfani de tată, după un accident cumplit. Cum s-a...
Pictorial de senzaţie cu cei mai obraznici 'iepuraşi' din România. Andreea Bălan, Anda Adam, Lavinia...
Ce reprezintă litera B la o mașină cu transmisie automată. Explicația fiecărui mod
Taxiurile fără şofer le iau pâinea de la gură taxiurilor clasice: apelare facilă şi preţuri...
ASTRONOMII au obținut primele imagini cu STEAUA NORDULUI! Cum arată POLARIS?
Șoferii nu mai scapă de închisoare. 10 ani chiar dacă NU ești la volan
Stațiunea de vie pentru pensionari. Este locul ideal din România
Ce au vrut să mânânce Ed Sheeran și Chris Hemsworth în România. Unde au ținut...
"Ultima misiune pentru Roberta". Ea este polițista de 21 de ani, ucisă de remorca unui...
Anamaria Prodan, depre cât de mult îi seamănă copiii. Ce anume îi spunea mama ei...
Misterul scufundării superiahtului miliardarilor, investigat de anchetatori. Ce ipoteze se iau în calcul
BANCUL ZILEI. Bulă merge la o tipă acasă. Dormitorul era plin de jucării de pluș....
De ce pisicile zgârie mobila din casă?