Prima pagină » Vremea » MAI: Cursurile, suspendate luni la nivelul a 20 de județe, marți în 16 județe

MAI: Cursurile, suspendate luni la nivelul a 20 de județe, marți în 16 județe

MAI: Cursurile, suspendate luni la nivelul a 20 de județe, marți în 16 județe
Luni vor fi suspendate cursurile la nivelul a 20 județe, iar marți vor fi întrerupte cursurile în 16 județe, potrivit Ministerului Afacerilor Interne.

„În data de 09.01.2017 vor fi suspendate cursurile la nivelul a 20 județe: Botoșani, Buzău, Brăila, Călărași, Constanța, Dolj, Galați, Giurgiu, Ilfov, Ialomița, Iași, Olt, Maramureș, Neamț, Suceava, Teleorman, Timiș, Tulcea, Vaslui, Vrancea și Municipiul București. În data de 10.01.2017 vor fi întrerupte cursurile doar în 16 județe dintre cele menționate și Municipiul București, excepție făcând județele Călărași, Giurgiu, Tulcea și Vaslui”, potrivit unui comunicat de presă al Ministerului Afacerilor Interne, remis duminică MEDIAFAX.

Ministerul precizează că în continuare sunt închise două tronsoane de autostradă, respectiv A2 București – Constanța (tronsonul Lehliu-Gară – Constanța și A4 Ovidiu – Agigea.

Totodată, au mai rămas închise 11 drumuri naționale unde se lucrează pentru deszăpezire pe 14 segmente: județul Constanța: DN 3 Ostrov – Murfatlar; DN 22; DN 3C; DN 38; DN 22A;
județul Galați: DN 24D Tulucești- limită Vaslui; județul Iași: DN 28ATârgu Frumos – Pașcani – Moțca; județul Tulcea: DN 22(E87) Măcin – Tulcea către Constanța; DN 22D Măcin- Horia – Ciucurova – Două Cantoane; DN 22A Cataloi – Topolog – limită județului Constanța; DN 22F Nalbant- Horia; județul Vaslui: DN 24A Murgeni- Fălciu; județul Suceava: DN 17 Suceava – Păltinoasa a fost închis temporar, din cauza viscolului care reduce vizibilitatea. Autovehiculele au fost deviate pe DN2E Gura Humorului – Spătărești și DN2 Spătărești – Suceava.

Conform informațiilor primite de la secțiile regionale de poliție transporturi, porturile de la Marea Neagră au fost redeschise, porturile fluviale Călărași și Oltenița rămânând închise. La Bara Sulina manevrele au fost reluate.

„În punctele de trecere a frontierei nu se semnalează restricții cu excepția PTF Zimnicea, Bechet și Ostrov și Turnu Măgurele la frontiera cu Bulgaria, unde, din cauza imposibilității transbordării cu BAC-ul, nu se desfășoară activitățile specifice de trecere. În PTF Vama Veche și Negru Vodă traficul rutier rămâne suspendat din cauza fenomenelor meteo de pe teritoriul Bulgariei”, potrivit sursei citate.