Prima pagină » Știri externe » Planul lui Trump pentru Rusia. SUA ar putea renunța la sancțiunile impuse Moscovei cu o condiție

Planul lui Trump pentru Rusia. SUA ar putea renunța la sancțiunile impuse Moscovei cu o condiție

Planul lui Trump pentru Rusia. SUA ar putea renunța la sancțiunile impuse Moscovei cu o condiție
Schimbare de strategie la Casa Albă. Președintele ales al SUA, Donald Trump, și-a anunțat intenția de a ridica sancțiunile impuse Rusiei dacă Moscova va asista Statele Unite în lupta contra terorismului. Într-un interviu pentru Wall Street Journal, Trump a spus că vrea să mențină „cel puțin o perioadă" sancțiunile impuse de administrația Obama ca răspuns la atacurile cibernetice din timpul alegerilor, dar acestea nu ar fi justificate dacă Rusia va ajuta SUA.

„Dacă ne înțelegem și dacă Rusia chiar ne ajută, de ce ar vrea cineva sancțiuni dacă face lucruri cu adevărat bune?”, a comentat Trump. Președintele ales a făcut precizări și în privința unei întâlniri cu liderul de la Kremlin, Vladimir Putin. 

„Am înțeles că vrea să ne întâlnim, iar acest lucru este absolut în regulă în ceea ce mă privește”, a spus Trump, în interviul pentru WSJ

În privința abordării relației cu China, președintele ales a precizat că nu dorește să se angajeze în linia diplomatică de până acum de a nu recunoaște Taiwan-ul, cunoscută sub numele de „One China”. „Totul este negociabil, inclusiv One China”, a spus el. 

Poziția lui Trump vizavi de acest subiect nu este una nouă, el provocând reacții vehemente ale Beijingului după ce a avut o convorbire telefonică cu președintele Taiwanului, Tsai Ing-Wen.

An Fengshan, un purtător de cuvânt al Guvernului chinez, a amenințat că atitudinea lui Donald Trump ar putea atrage consecințe mai grave.

„Susținerea principiului Chinei unitare este fundamentul politic al relațiilor China-SUA, fiind elementul central de pace și stabilitate în Strâmtoarea Taiwan. Dacă acest fundament este afectat, atunci nu se va mai pune problema dezvoltării sănătoase și stabile a relațiilor dintre China și SUA, urmând să existe efecte grave asupra păcii și stabilității în Strâmtoarea Taiwan”, a subliniat An Fengshan.

 

Autor

Citește și