Prima pagină » Știri politice » PSD exclude un alt primar. Motivul, găsit la o lună de la alegerile parlamentare

PSD exclude un alt primar. Motivul, găsit la o lună de la alegerile parlamentare

PSD exclude un alt primar. Motivul, găsit la o lună de la alegerile parlamentare
La o lună de la alegerile parlamentare, după ce primarul comunei Ciugud, Gheorghe Damian, care a avut cea mai mare absorbție de fonduri europene din țară, a fost exclus din PSD, Comitetul Executiv Județean al PSD Suceava a decis, sâmbătă, dizolvarea a două organizații comunale, Comănești și Mălni și a anunțat că va începe procedura statutară pentru excluderea din partid a primarului comunei Mălini, Petru Nistor, pentru că nu au reprezentat corect intersele partidului la scrutinul din 11 decembrie.

Purtătorul de cuvânt al PSD Suceava, deputatul Alexandru Rădulescu, a anunțat, sâmbătă, după ședința Comitetului Executiv al PSD Suceava că obiectivul politic al organizației, de a obține două mandate de senator și cinci de deputat în alegerile parlamentare, a fost îndeplinit.

El a menționat însă că au fost persoane și organizații care nu au reprezentat corect strategia partidului în alegerile parlamentare, iar din acest motiv s-a decis dizolvarea organizațiilor locale PSD Mălini și Comănești, au fost excluși din partid trei membri din organizația municipală Suceava, între care și un consilier local, iar fostul senator Neculai Bereanu a fost revocat din calitatea de membru al Biroului Permanent Județean.

Potrivit lui Rădulescu, CEx al PSD Suceava a luat act de autosesizarea Comisiei Județene de Etică a organizației pentru că nici primarul comunei Mălini, Petru Nistor, nu a reprezentat interesele PSD urmând să se întreprindă măsurile statutare pentru excluderea sa din partid.

Tot sâmbătă, primarul comunei Ciugud, Gheorghe Damian, care a avut cea mai mare absorbție de fonduri europene din țară, a fost exclus din PSD, în urma unei decizii a Comitetului Executiv Județean Alba. Gheorghe Damian, care câștigat în 2016 al cincilea mandat consecutiv, a anunțat că va contesta decizia, care i se pare „aberantă”, precizând că nu este normal să excluzi, „în lipsă”, cel mai longeviv primar din partid.

Autor

Citește și